cataráctă sf [At: CANTEMIR, IST. 140 / V: ~ct sn / Pl: ~te / E: fr cataracte, lat cataracta] 1 Cădere a unei ape curgătoare mari (fluviu) de la o (mare) înălțime Si: cascadă. 2 Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici, în trepte Si: cascadă. 3 Ansamblu de cataracte (2) mai mici. 4 Boală de ochi, cu opacifierea cristalinului, care poate duce la orbire totală sau parțială Si: (pop) albeață.

CATARÁCTĂ¹, cataracte, s. f. Cascadă. Stîncile, strîmtorile, cataractele pe care el [Oltul] le străbate spumegînd... BOGZA, C. O. 337. Ca din bogăția apelor unei cataracte ce s-ar frînge în slăvi, ajungeau, în picuri largi, pînă la noi, carpenii cu frunza zdrențuită. GALACTION, O. I 37. Frumoasa... limpezime [a Rinului] în clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii... Formînd o avalanșă de cataracte mii. ALECSANDRI, P. III 135.

CATARÁCTĂ², cataracte, s. f. Boală de ochi, provocată de tulburarea cristalinului, care poate duce la pierderea vederii. V. albeață. Obiectivul [aparatului]... a prins ce-a văzut pe retina lui, bun și rău, frumos și urît, ca un ochi operat de cataractă, ce se bucură de lumina ce i-o redă un operator. ANGHEL, PR. 148.

CATARÁCTĂ¹, cataracte, s. f. Cascadă. – Fr. cataracte (lat. lit. cataracta).

CATARÁCTĂ², cataracte, s. f. Boală de ochi, care poate duce la orbire, provocată de tulburarea cristalinului. – Fr. cataracte (lat. lit. cataracta).

CATARÁCTĂ s.f. I. Cădere de apă pe cursul unui fluviu; complex de cascade mai mici. ♦ Cascadă. II. Boală de ochi caracterizată prin opacifierea cristalinului; (pop.) albeață. [< fr. cataracte, cf. lat. cataracta, gr. katarrhaktes – cădere].

CATARÁCTĂ¹ s. f. cascadă (1). (< fr. cataracte, lat. cataracta, gr. kataraktes)

CATARÁCTĂ² s. f. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parțială sau completă; albeață. (< fr. cataracte, lat. cataracta)

CATARÁCTĂ¹ ~e f. Boală de ochi caracterizată prin opacitatea cristalinului și pierderea (parțială sau totală) a vederii. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

CATARÁCTĂ² ~e f. Cădere naturală de apă pe cursul unui fluviu, provocată de o ruptură în pantă; cascadă. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

cataractă f. 1. în stil biblic: porți sau jghiaburi cari opreau apele cerești; 2. cădere bruscă a apelor unui fluviu dintr’un loc înalt: cataractele Nilului; 3. Med. lipsă de transparență a cristalinului: albeață la ochi.

*cataráctă f., pl. e (vgr. kataráktes). În biblie, stăvilarele care țineau apa și cărora li s’a dat drumu cînd a fost potopu. Cascadă, cădere de apă: cataractele Niluluĭ. Un fel de albeață la ochĭ, opacitatea cristalinuluĭ saŭ a membraneĭ luĭ.

cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte

cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte

cataractă, -te.

CATARÁCTĂ s. v. cascadă.

CATARÁCTĂ s. (MED.) albeață, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. și Transilv.) pohoială. (~ se tratează chirurgical.)

CATARACTĂ s. (MED.) albeață, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. și Transilv.) pohoială. (~ se tratează chirurgical.)

CATARACTĂ s. cascadă, cădere de apă, (pop.) săritoare, șipot, urlătoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burău, (Transilv. și Maram.) sărită, (prin Ban. și Transilv.) săritură, (înv.) povornitoare.