CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija.

cápie sf [At: JAHRESBER. VIII, 315 / E: ns cf vsl кали] 1 Cenuroză. 2 Animal care suferă de capie (1).

CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor și cailor (provocată de localizarea la creier a teniei) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija.

CÁPIE s. f. Boală a ovinelor și bovinelor, provocată de fixarea embrionului unui vierme în centrii nervoși și care se manifestă prin amețeli, prin convulsii, prin mișcări grăbite și dezordonate. Ca prinși de capie, [boii] nu luau sama la izbituri. CAMILAR, N. II 47.

CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor și cailor (provocată de localizarea la creier a teniei), care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate. ♦ Animal care suferă de această boală. – Comp. v. sl. kapija.

CÁPIE f. pop. (mai ales la oi) Boală a animalelor domestice, provocată de larva teniei și localizată în creier, manifestată prin amețeli, convulsii și mișcări dezordonate; cenuroză. [Sil. ca-pi-e] /<sl. capija

càpie f. 1. boală de creer a oilor care le face de se tot învârtesc pe loc cu mișcări convulzive până amețesc; 2. fig. mânie nebună, turbare de necaz. [Slav. KAPLIA, gută, lit. picătură (v. dambla); Mold. capchie: căpierea e concepută ca o paralizie cerebrală].

cápie f. (vsl. káplĭa, picătură. Cp. cu dambla). Un fel de turbare a oilor. – În est cápchie. V. răsfug.

cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei

cápie (boală) s. f. (sil. -pi-e), art. cápia (sil. -pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei

CÁPIE s. v. cenuroză.

CAPIE s. (MED. VET.) căpială, cenuroză, (pop.) răsfug. (Oaie bolnavă de ~.)

cápie (cápii), s. f. – Boală a ovinelor, amețeală. Sl. kaplja (Cihac, II, 39; Loewe 70; DAR). – Der. căpia, vb. (despre animale, a se îmbolnăvi; a se țicni, a o lua razna); căpială, s. f. (capie, amețeală); căpietură, s. f. (capie); capiu, adj. (bolnav de capie; îndobitocit).