CALCÁN², calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.

CALCÁN², calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.

CALCÁN², calcane, s. n. Zidul din spate (fără deschizături) al unei case care se înalță în fața alteia sau care e lipit de spatele acesteia; dosul unei case.

CALCÁN¹, calcane, s. n. 1. Zidul din spate (fără deschizături) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Tc. kalkan.

CALCÁN² ~e n. Perete fără ferestre din dosul unei case, de care se alipește o altă casă. /<turc. kalkan

calcan n. 1. pavăză (ca podoabă la cai): cal domnesc împodobit cu cioltare de fier și calcane de argint FIL.; 2. zid de streașină. [Turc. KALKAN].

calcán n., pl. e (turc. kalkan, scut, și kalkan-balyk, pește ca un scut). Sec. 18-19. Scut (ca ornament la caĭ). Azĭ. Zid prelungit în sus fără streșină și, în general, fără ferestre. S. m. Un pește marin lat, cu amîndoĭ ochiĭ pe partea stîngă, ca și cambula, dar maĭ mare (rhombus maeóticus, c’o varietate maĭ mică: rhombus levis). V. plătică și barbun.

calcán² (zid) s. n., pl. calcáne

calcán (arhit.) s. n., pl. calcáne

calcan (arhitectură), pl. calcane

CALCÁN s. v. pavăză, scut.

calcan s. v. PAVĂZĂ. SCUT.

calcán (calcanuri), s. n. – 1. Scut, pavăză. – 2. Perete fără fereastră. – Var. calcan, s. m. (pește, Rhombus maximus, Rhombus maeoticus). Tc. kalkan (Șeineanu, II, 76; Meyer 169; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλϰάνι, bg., alb. kalkan. Sensul 1, care apare de la începutul sec. XVIII (N. Costin), este astăzi înv. Cuvîntul turc are toate sensurile celui rom.

CALCAN² (< tc.) s. n. Zid exterior al unei clădiri, în care nu se amenajează nici o deschidere, destinat să fie acoperit de un zid asemănător al clădirii vecine.