CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım.

cacom sm [At: CANTEMIR, IST. 262 / V: cacum / Pl: ~i / E: tc kakum] (Zlg; îrg) 1 Animal asemănător cu dihorul, cu blana albă și vârful cozii negru Si: hermină. 2 (Prc) Blană prelucrată de cacom (1).

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Învechit) 1. Hermină. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? întrebă jderul pe cacom. DONICI, F. 101. 2. Blana acestui animal.

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Înv. și reg.) 1. (Zool.) Hermină. 2. Blana acestui animal. – Tc. kakim.

CACÓM¹ ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, având corp alungit și subțire, picioare scurte și blană fină, albă iarna și brună vara; hermină; helge. /<turc. kakim

cacom m. 1. mic animal din N. Europei și al Aziei, care seamănă dihorului, cu blana scumpă albă, iar vârful coadei negrii (Putorius erminea); 2. blană de cacom: giubeaua blănită cu cacom NEGR. [Turc. KAKUM].

cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid.

cacóm¹ (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi

cacóm (animal) s. m., pl. cacómi

CACÓM s. v. hermină.

CACOM s. (ZOOL.; Mustela erminea) hermelină, hermină, (Mold. și Bucov.) helge. (Blană de ~.)

cacóm (cacomi), s. m. – Hermină (Tutorius erminea). Tc. kakum (Roesler 594; Șeineanu, II, 70; Lokotsch 1020); cf. ngr. ϰαϰάούμι. Sec. XVII, înv.