cățấn sm [At: CDDE / V: (reg) ~țín, câțín, cătún, ~ă sf / Pl: ~i / E: ml catinum] 1 Farfurie. 2 Strachină. 3 (Reg; îf ~ă) Covată de pâine. 4 (Reg; îf ~țin) Baltă mică și puțin adâncă, care seacă vara. 5 Grup de stânci mari, formând o căldare. 6 (Lpl) Stânci pleșuve pe munți. 7 Bolovan. 8 Stâncă. 9 (Îf -țun) „Loc foarte înalt și priporos”. 10 (Bot; Buc) Specie de jepi care crește pe stânci golașe. 11 (Bot) Specie de brad. 12 (Îf -țun) Pădure mică și tufoasă.

cățî́n n., pl. e (lat. catinus, farfurie, strachină, troacă). Vechĭ. Strachină, blid.

CĂȚÂN s. v. jep, jneapăn, pin pitic.

cățîn s. v. JEP. JNEAPĂN. PIN PITIC.

cățîn (-ni), s. n. – (Înv.) Strachină, blid. – Mr. cățîn, megl. cățǫn. Lat. catinum (Candrea-Dens., 288; REW 1769; Pascu, I, 356).

cățân, cățâni, s.m. (înv.) 1. farfurie, strachină. 2. covată, postavă, troacă pentru pâine. 3. baltă mică. 4. grupă de stânci pleșuve; bolovan mare. 5. (la pl.) jepi. 6. pădure mică din tufe.

cățấn, cățâni, s.m. – 1. Vas de lemn; blid: „Se ia un cățân cu fărină și sare…” (Memoria, 2001: 55). 2. (reg.) Covată. 3. (reg.) Peșteră, grotă, dar sensul s-a transferat spre „stâncă”. Cățân „stânci mari”; munte cățânos „pietros, stâncos” (Papahagi, 1925; Moisei). ♦ (top.) Cățân, deal în Glod, Șieu, stâncă în Rozavlea (Vișovan, 2005). – Lat. catinum „vas, castron, scobitură, grotă” (Scriban; CDDE, cf. DER; MDA).

cățấn, -i, s.n. – (înv.) 1. Vas de lemn; blid: „Se ia un cățân cu fărină și sare…” (Memoria 2001: 55). 2. Peșteră, grotă, dar sensul s-a transferat spre „stâncă”. Cățân „stânci mari”; munte cățânos „pietros, stâncos” (Papahagi 1925; Moisei). -Lat. catinum „vas, castron, scobitură, grotă” (Candrea-Densusianu cf. DER).