BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Vizuină de urs; p. gener. vizuină a oricăror animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Din sl. brŭlogŭ.

bârlóg sn [At: DOSOFTEI, ap. GCR I 247/15 / V: ~oc, ~oagă sf / E: vsl брулогу, cf srb brlog) Pl: ~ocige, -uri] 1 Vizuină de urs. 2 (Pgn) Vizuină a unor animale sălbatice. 3 (Fig) Culcuș. 4 (Fig; fam) Locuință. 5 Ascunzătoare de răufăcători. 6 (Îf -oagă) Gaură de șoarece. 7 (Reg) Deschizătură a podului de la grajd, pe unde se scoate nutrețul vitelor.

BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Vizuină de urs; p. gener. Vizuină a altor animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Din sl. brŭlogŭ.

BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Adăpost în care se retrage ursul; p. ext. loc de adăpost sau de culcuș al altor animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Slav (v. sl. brŭlogŭ).

BÂRLÓG ~uri n. 1) Adăpost săpat în pământ de unele animale (urs, bursuc etc.); vizuină. 2) fig. Locuință mizerabilă (ferită de ochii lumii). /<sl. brulogu

bârlog n. Mold. adăpostul fiarelor sălbatice (în special al ursului): intră prin bârloage și prinde urșii vii AL. [Slav. BRŬLOGŬ].

bărloágă sf vz bârlog

bârlóc sn vz bârlog

BĂRLOÁGĂ^[1] s. f. v. bîrlog.

BÎRLOÁGĂ s. f. v. bîrlog.

BÎRLÓC s. n. v. bîrlog.

BÎRLÓG, bîrloguri, s. n. 1. Loc de adăpost sau de culcuș al animalelor sălbatice (în special al ursului); vizuină. În bîrlogul de odinioară al ursului, fumul începu să se ridice de pe coșul locuinței omenești. GALACTION, O. I. 254. Un al treilea urs a luat pre un vînător subsuoară și l-a dus în bîrlogul său. NEGRUZZI, S. I 319. ◊ Expr. Parc-a trăit în bîrlogul ursului, se zice despre un om lipsit de bună-creștere. ◊ Culcușul, porcului sau al cîinelui; cocină, coteț. 2. Fig. (Depreciativ) Cămin, casă. Se gîndeau oamenii... numai că le-a rămas la bîrlog nevasta și copiii. ZAMFIRESCU, R. 237. ◊ Loc așternut pentru dormit; culcuș. Ce gîndește oare atîta dom’ sublocotenent? se întrebau oamenii...înainte de a adormi în bîrlogurile de paie. CAMILAR, N. I 32. Înserarea se întinse asupra cantonamentului într-o furnicare a trupei care își alcătuia bîrlogurile. SADOVEANU, M. C. 101. – Pl. și: bîrloage. – Variante: bîrloágă (RETEGANUL, P. IV 11) s. f., bîrlóc (ALECSANDRI, T. 113) s. n.

bîrlóg n., pl. oage (vsl. bĭrlogŭ, brŭlogŭ, ascunzătoare [sîrb. brlog, cocină, vizuină, gunoĭ; rus. berlòga, bîrlog], de unde și ung. barlang, peșteră [Bern. 1, 120]. Cp. și cu turluc). Vechĭ. Îngrăditură, staul. Azĭ. Vizuină de urs. Fig. Iron. Căsuță, culcuș: ĭaca și bîrlogu meŭ! Olt. Loc dosit la munte unde ciobaniĭ, cînd se lasă toamna cu turmele la șes, își îngroapă uneltele și le dezgroapă cînd revin primăvara (BSG, 1932, 160). V. crov.

bârlóg s. n., pl. bârlóguri

bârlóg s. n., pl. bârlóguri

BÂRLÓG s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

BÂRLÓG s. v. vizuină.

BÎRLOG s. cuib, culcuș, sălaș, vizuină, (reg.) cobîrlău, covru, mișină, vizunie, (prin Ban.) cîrtog, (prin Transilv.) scorciob, (prin Ban.) viezurime, viezurină. (~ unui animal sălbatic.)

bîrlog s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

bîrlóg (bîrloáge), s. n. – Vizuină. – Var. bîrloc, bîrloagă. Megl. bărlog. Sl. brŭlogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15); cf. sb. brlog, rut. berlog, pol. barłog, rus. berloga. Din sl. a intrat și în alb. borlok, mag. barlang, ngr. μπριλόγο (G. Meyer, Neugr. St., II, 44).

bârlog, bârloguri s. m. 1. gazdă de hoți. 2. locuința unei gazde de hoți.