buríu sn [At: LIUBA – IANA, M. 99 / Pl: ~ie, ~ii / E: bg бурижъ] 1 (Îrg) Butoiaș cu capacitatea de peste 100 l în care, în gospodăriile țărănești, se păstrează băutura sau oțetul. 2 (Pop; îe) A lega pe cineva ~ A lega cobză pe cineva, în poziție ghemuită.

BURÍU, burie, s. n. Butoi (de aproximativ 125 litri) în care se păstrează de obicei țuică. Cumpără un buriu cu 12 vedre de rachiu. I. IONESCU, P. 156.

BURÍU, burie, s. n. Butoi în care se păstrează de obicei țuica.

BURIU s.n. (ȚR, Ban., Trans. SE) Butoiaș. B: Au avut avuție înecată, în burie, în heleșteul de la Dobreni. R. POPESCU. Într-un buriu cu mustu, de vead[re] 10. CM, 53^v; cf. IM 1730, 106^r. C: Buriĕ. Dolium parvum. AC, 331. Cadus, di. Burie. Bor hordo. LEX. MARS., 191; cf. TI (gl.). // A: De răpia cine ce putea …, cine sticle, cine clondire, …, cine burie, cine năstrăpi, cine oale. IM 1754, 75^v. Variante: burie s.f. (AC, 331; LEX. MARS., 191). Etimologie: bg. burija. Cf. barilcă, berbință, budăi, buduroi. substantiv neutru

buriu n. butoiaș de ținut rachiu sau oțet (20-40 vedre). [Turc. BURY].

buríŭ n., pl. e (bg. sîrb. buriĭa, mare butoĭ, bure, butoĭaș, d. turc. bury, tub, care vine d. ven. boria, buriŭ). Munt. Balercă maĭ mare, butoĭ mijlociŭ: Vin și rachiŭ tot într’un buriŭ (ghicitoarea ouluĭ).

BURIE s.f. v. buriu. substantiv feminin

buríu (înv., reg.) s. n., art. buríul; pl. buríe, art. buríele

buríu s. n., art. buríul; pl. buríe, art. buríele

buriu

buriu, -rie.

buríu (buríe), s. n. – Butoiaș, bute. Bg. burijă (Cihac, II, 35) sau tc. buri (Șeineanu, II, 64), cf. alb. buril, sb. bure.