bulboácă sf [At: DEX² / Pl: ~ace / E: ns cf bulbuc] (Reg) Vâltoare.

BULBOÁCĂ, bulboace, s. f. (Reg.) Vâltoare. – Din bulb[oană] + suf. -oacă.

bulboacă f. locul unui râu unde apa e adâncă, vârtej de apă, vultoare (de moară): cum adoarme râul la bulboace AL. [V. bulbuc].

bulboácă, bulboánă, hulboánă, bolboácă și holboánă (oa dift.) f., pl. e (bg. glybok, dŭlbok, adînc; rut. hlubókŭ, d. vsl. glonbokŭ, adînc). Est. Loc adînc în rîŭ saŭ în lac și primejdios pentru înotătorĭ (gîldăŭ, ghiol, steoalnă, plisă). – Și hîlboacă și -oană. La Dos. dîlboană, abis. În Tut. (rev. I. Crg. 8, 155) hulboacă, în Trans. duldoacă. În R. S. și Mold. sud dulbínă și (CL. 1924, 195) dulghină (bg. dulbiná), în Ban. tulbínă, în Bihor (Șez. 37, 126) dîlbínă. Forma hulboană și bulb- în Șez. 30, 293. V. afundătoare, anafor, copcă 2, dornă.

bolboácă sf vz bulboacă

BOLBOÁCĂ s. f. v. bulboacă.

BULBOĂCĂ, bulboace, s. f. Bulboană. A intrat să se scalde ș-a scăpat într-o bulboacă. VLAHUȚĂ, O. A. II 182. Privesc cum apa... adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. ALECSANDRI, P..A. 124. – Variantă: bolboácă s. f.

bolboacă f. V. bulboacă.

bolboácă și bolboánă V. bulboacă.

bulboácă (reg.) s. f., g.-d. art. bulboácei; pl. bulboáce

bulboácă s. f., g.-d. art. bulboácei; pl. bulboáce

bulboacă, -ce.

BULBOÁCĂ s. v. bulboană.

BULBOACĂ s. bulboană, ochi, valvîrtej, vîltoare, vîrtej, volbură, (rar) scoc, (reg.) bulbuc, ciulniță, dîlboană, sfredel, șipot, toancă, vîrtecuș, (Transilv. și Ban.) dălbină, (Olt. și Transilv.) dornă, (prin Munt.) șioi, (prin Transilv. și Maram.) știbloancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) știoalnă, (Bucov., Transilv. și Mold.) știulboană, (Transilv., Ban. și Olt) toaie, (Ban.) vir, (înv.) smîrc. (~ într-o apă curgătoare.)