buchér sm [At: ZANNE, P. V, 99 / Pl: ~i / E: buche + -er] (Iuz) 1 Persoană care începe să învețe, să scrie (și să citească). 2 (Pex) Începător. 3 (Rar) Persoană care învață pe dinafară, prin repetări Cf tocilar.

BUCHÉR, bucheri, s. m. (Învechit) Persoană care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoană care învață pe dinafară (fără a pricepe bine cele învățate). Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte. CREANGĂ, A. 89.

BUCHÉR, bucheri, s. m. (Înv.) Persoana care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoana care învață pe dinafară, în mod mecanic. – Din buche + suf. -ar.

BUCHÉR ~i m. 1) înv. Persoană care abia învață buchiile; începător în ale învățăturii. 2) fam. Persoană care învață ceva în mod mecanic, fără a pătrunde în esența celor învățate; tocilar. /buche + suf. ~ar

bucher m. 1. cel ce învață buchile; 2. fig. începător, care știe încă puțin; 3. rutinar: era bucher de frunte și tâmp în felul său CR.

buchér m. (d. buche). Care învață să citească Fig. Care știe prea puțin din ceĭa ce ar trebui să știe. Care învață pe de rost buchea cărțiĭ fără să priceapă înțelesu. Care (ca profesor) se ține de buchea cărțiĭ (cerînd elevuluĭ să-ĭ spuĭe lecțiunea cuvînt cu cuvînt) saŭ (ca judecător, avocat ș.a.) se ține servil de textu legiĭ, pareatcă. – Fem. bucheríță, pl. e.

buchér s. m., pl. buchéri

buchér s. m., pl. buchéri

BUCHÉR s. (fig.) tocilar. (E un ~ la școală.)

BUCHER s. (fig.) tocilar. (E un ~ la școală.)