BRUMÁR² s. m. A doua lună (22 octombrie – 21 noiembrie) din calendarul republican francez (folosit în anii 1793-1806). – Din fr. brumaire.

brumár¹ sms [At: ANON. CAR. / E: brumă + -ar] 1 (Șîs -mic] Luna octombrie Si: (pop) brumăriu (5). 2 (Șîs -mare) Luna noiembrie Si: (pop) brumăriu (5).

brumár² sms [At: DEX² / E: fr brumaire] A doua lună (22 octombrie – 21 noiembrie) a calendarului republican francez folosit între 1793 și 1806.

BRUMÁR² s. m. A doua lună (22 octombrie – 21 noiembrie) din calendarul republican francez (folosit între anii 1793 și 1806). – Din fr. brumaire.

BRUMÁR s. m. Nume popular dat lunii noiembrie (sau, pe alocuri, lunii octombrie). Bătrîna... veștejită și uscată ca. o frunză de brumar. DELAVRANCEA, S. 36.

BRUMÁR s. m. (Pop.) Noiembrie. – Din brumă¹ + suf. -ar.

BRUMÁR s. m. a doua lună în calendarul republican francez (23 octombrie – 21 noiembrie). (< fr. brumaire)

BRUMÁR m. pop. A unsprezecea lună a anului; noiembrie. /brumă + suf. ~ar

brumar m. numele popular al lunei Noemvrie (adică luna când cade bruma mare). ║ a doua lună a anului republican francez (22 Oct. – 22 Nov.).

brumár m. (d. brumă). Vechĭ. Rar. Numele popular al luĭ Novembre. A doŭa lună a calendaruluĭ republican francez (d. 23 Octobre pînă la 21 Novembre).

brumár (pop.) s. m., g.-d. lui brumár

brumár s. m.

BRUMÁR s. v. noiembrie, octombrie.

brumar s. v. NOIEMBRIE. OCTOMBRIE.

brumár, s.m. – (pop.) Luna noiembrie: „Vara tătă noaptea-i mică, / Nu-i de mărs la ibovnică; / Până-n luna lui brumar / C-atuncea-s nopțile mari” (Ștețco, 1990: 292). În chestionarele din sec. XX, pentru a 11-a lună din calendar, maramureșenii au indicat noiemvre, noiembre, november (cf. ALRRM, 1973: 657), din lat. november, de la novem „nouă”, a noua lună din vechiul calendar roman. ♦ (onom.) Brumar, Brumă, Bruma, Brumăreanu, Brumaru, nume de familie frecvent în loc. de pe Valea Izei (321 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Brumaru, poreclă (în Rozavlea, Valea Stejarului, Borșa). – Din brumă (< lat. bruma „chiciură, promoroacă”) + suf. -ar (Scriban, DLRM, MDA).

brumár, s.m. – (pop.) Luna noiembrie: „Vara tătă noaptea-i mică, / Nu-i de mărs la ibovnică; / Până-n luna lui brumar / C-atuncea-s nopțile mari” (Ștețco 1990: 292). În chestionarele din sec. XX, pentru a 11-a lună din calendar, maramureșenii au indicat noiemvre, noiembre, november (cf. ALR 1973: 657), din lat. november, de la novem „nouă”, a noua lună din vechiul calendar roman. Brumar(u), nume de familie (în Botiza), poreclă (în Rozavlea, Valea Stejarului, Borșa). – Din brumă (< lat. bruma „chiciură, promoroacă”) + -ar.