broștesc, ~ească a [At: RETEGANUL, P. III, 16 / E: broască + -esc] 1 Care provine de la broască (1) Si: broscănesc, broscăresc. 2 Referitor la broască (1) Si: broscănesc, broscăresc. 3 Specific broaștei (1) Si: broscănesc, broscăresc. 4 Care aparține broaștei (1) Si: broscănesc, broscăresc. 5 (Îs) Floare ~ească Plantă erbacee, din familia ranunculaceelor, cu tulpina erectă, multifloră, cu frunzele inferioare, palmatipartite cu 5 lobi cuneiformi, cu flori galbene strălucitoare, care crește prin locuri umede, livezi, poieni, păduri și tufișuri (Ranunculus acris). 6 (Îs) Ismă (sau mentă) ~ească Plantă erbacee odorantă, din familia labiatelor, cu frunze pețiolate ovale, ascuțite și dințate, cu flori rozee, formând un spic globulos sau oval și terminal, care crește prin locuri mlăștinoase (Mentha acquatica). 7 (Îc) Lână ~ească Alge verzi filamentoase, simple sau ramificate, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci și stătătoare Si: ața-apei, mătasea-broaștei, straiul-broaștei (Tribonemci bombycina). 8 (Îae) Algele Conferva rivularis.

BROȘTÉSC, -EÁSCĂ, broștești, adj. (Rar) De broaște, al broaștelor. Trecură prin țara broștească. RETEGANUL, P. III 16.

BROȘTÉSC, -EÁSCĂ, broștești, adj. (Rar.) Broscăresc. – Din broaște (pl. lui broască) + suf. -esc.

broștesc a. ca la broască, în felul broaștelor: ochi broștești, tare ieșiți din cap; umblet broștesc, în sărituri; lână broștească, plantă acvatică din familia algelor, numită și straiu de broască (Conferva rivularis).

broștésc, -eáscă adj. De saŭ ca de broască: ochĭ broșteștĭ. Lînă broștească, o algă. – Fam. și broscănesc și -áresc.

broștésc (rar) adj. m., f. broșteáscă; pl. m. și f. broștéști

broștésc adj. m., f. broșteáscă; pl. m. și f. broștéști

BROȘTÉSC adj. broscăresc. (Neamul ~.)

BROȘTESC adj. broscăresc. (Neamul ~.)