braniște sf [At: (a. 1006) CUV. D. BĂTR. I, 152, ap. DA / Pl: ~^[1] / E: bg бранишe^[2]] 1 Pădure rezervată spre păstrare Si: apărătură, opritură, propitură. 2 (Pgn) Pădure. 3 (Pop) Luncă împrejmuită de arbori. 4 (Reg; în trecut; îs) ~le domnești Loc de pășune și fâneață care aparținea domnitorilor Moldovei. 5 (Trs) Relație de dragoste (prohibită). 6 (Îvp; îe) A avea ~ A face dragoste.

BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure sau parte a unei păduri din care e oprit să se taie lemne (v. opritură); pădure cu copaci mari de peste 25 de ani; p. ext. pădure. Prin braniștile desfrunzite vulpi de-aramă se ascund. STANCU, C. 106. Mulți și falnici fii domnești Încercară – pasămite – Calea braniștei oprite Și-a-ndrăznelii nebunești. TOMA, C. V. 141. 2. (Mold., învechit și arhaizant; uneori determinat prin «domnească») Moșie domnească (alcătuită din pășune și fîneață). Toată ziua stătuse în picioare... primind stofe, bani... sămile oilor de la munte, a boilor de la Bohotin, a hergheliei din braniștea de la Neamț. SADOVEANU, Z. C. 215.

BRÁNIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure sau parte de pădure în care e interzisă tăierea lemnelor; pădure cu copaci de peste 25 de ani; p. ext. pădure. 2. (Înv. și arh.) Moșie domnească. – Bg. branište.

BRÁNIȘTE ~i f. 1) Pădure rară (cu copaci bătrâni), în care este interzisă tăierea arborilor; pădure (bătrână) rezervată pentru păstrare. 2) înv. Pământ moșieresc, rezervat pentru pășune și fâneață. [Art. braniștea; G.-D. braniștii] /<bg. branište

BRANIȘTE s. f. (Mold., ȚR) Moșie domnească folosită ca pășune și fîneață. A: Gașpar-Vodă au trecut Prutul, numai în braniște. M. COSTIN. B: Šuma. Braniște. ST. LEX., 271. Etimologie: bg. branište „pădure oprită”. Vezi și brăni. substantiv feminin

braniște f. 1. pădure cu tufiș des: braniște numai de o tufă nu se face niciodată PANN. [Slav. BRANITI, a opri (deci pădure oprită de tăiat)].

brániște f., pl. braniștĭ și brăniștĭ (bg. branište, pădure, d. vsl. braniti, a lupta, a împedeca, branŭ, luptă, zabraniti, a interzice. V. brănesc, bărănesc, izbrănesc, zabran, zăbrea). Apărătură, pădure oprită de a fi tăiată. Pădure netăĭată timp de 25 de anĭ. Loc de pășune și de fîneață pe moșiile domnitorilor Moldoveĭ, numit braniște domnească (Supraveghetoru acestuĭ loc se numea căpitan de braniște, ĭar agențiĭ luĭ brănișterĭ). Car de braniște, car de rechizițiune p. căratu fînuluĭ domnesc. Darea braniștiĭ, un bir care se percepea vara de la cîrciumĭ și pivnițe pin brănișterĭ p. cositu și strînsu fînuluĭ domnesc. V. curătură.

brániște s. f., g.-d. art. brániștii; pl. brániști

brániște s. f., g.-d. art. brániștii; pl. brániști

BRÁNIȘTE s. apărătură, opritură. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)

BRANIȘTE s. apărătură, opritură. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)

brániște (brániști), s. f. – 1. Pădure, crîng, rezervă din care nu se pot tăia copaci. – 2. Pădure in general. – 3. Contribuție menită să asigure strîngerea fînului, pe moșiile domnitorilor din Moldova. Sl. branište (DAR). Astăzi se folosește numai cu sensul 2. – Der. brănișteancă, s. f. (dans tipic); brăniște(a)r, s. m. (înv., perceptor).

brániște, braniști, s.f. – (reg.) 1. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea copacilor. 2. Pădure, în general. 3. Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. ♦ Braniște, toponim frecvent în majoritatea localităților din Maramureș; frecvent în întreaga nomenclatură topică românească. Este atestat ca apelativ în limba română în anul 1454 (Vișovan, 2008: 22). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. branište „pădure (în care nu se taie)” < sl. braniti „a împiedica, a opri” (Scriban, Șăineanu; DA, cf. DER); din bg. branište (DEX, MDA).

brániște, -i, s.n. – 1. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea copacilor. 2. Pădure, în general. 3. Moșie domnească folosită ca pășune și fâneață. Toponim frecvent în zona Codru și Lăpuș. – Din sl. branište (DA cf. DER).