brașoávă af [At: CREANGĂ, P. 252 / Pl: ~ve / E: Brașov] 1 Minciună. 2 (Îvp; îe) A fi bun de ~ ve A fi bun de rele. 3 (Îae) A fi mincinos.

BRAȘOÁVĂ, brașoave, s. f. (Familiar, mai ales la pl.) Vorbă lipsită de temei; palavră, minciună. N-avem timp de brașoave! Lasă-ne cu prostiile tale! PAS, L. I 140. Șiretul, înadins ne duce-așa departe, ca să nu băgăm noi de seamă că ne spune brașoave. VLAHUȚĂ, O. A. II 24. Ia tacă-ți gura, măi Gerilă... Acuș se face ziuă, și tu nu mai stinchești cu brașoave de-ale tale. CREANGĂ, P. 252.

BRAȘOÁVĂ, brașoave, s. f. (Fam.) Palavră, minciună. – Din Brașov.

BRAȘOÁVĂ ~e f. mai ales la pl. pop. Vorbă goală; afirmație neserioasă; balivernă; palavră; fleac. [Sil. -șoa-vă] /Din Brașov n. pr.

brașoávă f., pl. e. Un fel de covrigĭ cu sare, numițĭ așa după numele orașuluĭ Brașov. Fig. Iron. Palavre, mincĭunĭ gogonate (ca și gogoșĭ, după numele prăjiturilor numite „gogoșĭ”).

brașoávă (fam.) s. f., g.-d. art. brașoávei; pl. brașoáve

brașoávă s. f., g.-d. art. brașoávei; pl. brașoáve

BRAȘOÁVĂ s. v. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură.

brașoavă s. v. INVENȚIE. MINCIUNĂ. NĂSCOCEALĂ. NĂSCOCIRE. NĂSCOCITURĂ. NEADEVĂR. PALAVRĂ. PLĂSMUIRE. POVESTE. SCORNEALĂ. SCORNIRE. SCORNITURĂ.

A spune brașoave – Brașoave înseamnă palavre, minciuni. Cuvîntul vine de la Brașov, iar expresia, de la negustorii brașoveni de odinioară care, aducîndu-și marfa la țară, o recomandau cu tot felul de laude exagerate, de baliverne și reclame viclene. „Siretul, înadins ne duce-așa departe – scria Vlahuță – ca să nu băgăm noi de seamă că ne spune brașoave.” (Opere alese, vol. II, pag. 24). IST.

vânzător de brașoave / de gogoși expr. mincinos, palavragiu.