BORCÁN, borcane, s. n. Vas (cilindric) de sticlă, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. – Din bg. burkan.

borcán sn [At: (a. 1746) MĂRGĂRITARE, ap. TDRG / Pl: ~e, (înv) -i / E: bg буркан] 1 Vas (cilindric de sticlă) pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. 2 Conținut al unui borcan (1). 3 Vas împreună cu conținutul. 4 Oală. 5 Ulcior. 6 (Fig; irn) Nas mare. 7 (Îs) Măr ~ Borcănat.

BORCÁN, borcane, s. n. Vas (cilindric) de sticlă, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. – Din bg. burkan.

BORCÁN, borcane, s. n. Vas (de sticlă, de lut, de faianță etc.), avînd de obicei formă cilindrică, fără toartă, larg la gură și cu marginile ușor răsfrînte; se întrebuințează la păstrarea dulcețurilor, murăturilor etc. Zîmbi zîna cînd auzi și văzu urcioarele... Nu zise însă nimic care să-i dea vro bănuială, ci îi dete două borcane, cu care să ia apă mai în grabă. ISPIRESCU, L. 127.

BORCÁN, borcane, s. n. Vas (de sticlă, de formă cilindrică) fără toartă, larg la gură, folosit pentru păstrarea conservelor, a preparatelor farmaceutice etc. – Bg. burkan.

BORCÁN ~e n. 1) Vas de formă cilindrică (de sticlă sau din plastic), fără torți și larg la gură, folosit pentru păstrarea diferitelor produse. 2) Conținutul unui asemenea vas. /<bulg. burkan

borcan n. vas de pământ sau de sticlă, oală mai mare de pus și păstrat lucruri lichide: borcan de dulceață, de murături. [Ung. BORKANNA, din bor, vin, și kanna, cană].

borcán n., pl. e (ung. borkancsó, canceŭ de scos vin, de unde și bg. burkan, borcan). Vest. Gavanos, vas de ținut dulceață ș.a. Cană de ținut apă pe masă și orĭ la spălător, de adus vin ș.a. – V. ibric, urcĭor.

borcán s. n., pl. borcáne

borcán s. n., pl. borcáne

BORCÁN s. (Mold.) gavanos. (Un ~ cu dulceață.)

BORCAN s. (Mold.) gavanos. (Un ~ cu dulceață.)

borcán (borcáne), s. n. – Vas cilindric pentru păstrarea conservelor etc. Mag. borkancsó, de la bor „vin” și kancsó „cană” (› rom. canceu), cf. Cihac, II, 484. DAR se referă la bg. burkan, care, după Capidan, Raporturile, 221, provine din rom. – Der. borcăna, vb. (a îngroșa, a se umfla un membru sau organ); borcănos, adj. (umflat).

borcan, borcane s. n. gheretă de unde polițiștii supraveghează traficul rutier.

a avea o ciocnire la borcan expr. a avea o întâlnire amoroasă

a încurca borcanele expr. (pop.) a face o confuzie.