9 definiții pentru boncăluit
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
boncăluít sn [At: SADOVEANU, V. F. 31 / Pl: ~uri / E: boncălui] 1-4 Boncăluire (1-4). 5 Răget specific, scos de cerbi și bovine în perioada de rut. 6 (La cerbi) Perioadă de rut. 7 (Fig) Sunet prelung emis de un instrument de suflat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BONCĂLUÍT s. n. 1. Faptul de a boncălui. Răget prelung și puternic. De departe, de la imașuri, veni o clipă, în înserarea limpede, un boncăluit înăbușit de taur. SADOVEANU, O. I 287. Boncăluitul juncii l-am auzit... aproape deslușit. SADOVEANU, V. F. 31. 2. Fig. Sunet prelung, produs din bucium, din buhai sau din corn. Cîntase a treia oară cucoșii cînd porni, în mijlocul satului, boncăluitul buciumului de cireș. SADOVEANU, O. I 57. – Variantă: boncălăít (ANGHEL, PR. 109) s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui. ♦ Răget prelung și puternic. ♦ Sunet prelung produs de bucium, de buhai2 sau de corn.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BONCĂLĂÍT s. n. v. boncăluit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
boncăluít s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
boncăluít s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
BONCĂLUÍT s. v. boncănit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BONCĂLUIT s. boncănit. (~ unor animale în perioada rutului.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
boncăluitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- De departe, de la imașuri, veni o clipă, în înserarea limpede, un boncăluit înăbușit de taur. SADOVEANU, O. I 287. DLRLC
- Boncăluitul juncii l-am auzit... aproape deslușit. SADOVEANU, V. F. 31. DLRLC
- 1.1. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cîntase a treia oară cucoșii cînd porni, în mijlocul satului, boncăluitul buciumului de cireș. SADOVEANU, O. I 57. DLRLC
-
-
etimologie:
- boncălui DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.