BÓLFĂ, bolfe, s. f. (Pop.) Nodul, umflătură produsă, de obicei sub piele, de o lovitură sau de o boală. – Cf. ucr. bolfa.

bólfă sf [At: MARIAN, D. 129 / V: (Mol) boal-, bolcă / Pl: ~fe / E: nct] 1 Umflătură. 2 (Lpl) Gâlci. 3 Difterie. 4 (Lpl) Scrofule. 5 (Trs; rar) Nod.

BÓLFĂ, bolfe, s. f. (Pop.) Nodul, umflătură produsă, de obicei sub piele, de o lovitură sau de o boală. – Cf. ucr. bolfa.

BÓLFĂ, bolfe, s. f. 1. Umflătură (de obicei la cap) produsă de o lovitură (v. cucui) sau de o boală. O babă... c-o bolfă mare în obrazul stîng. VLAHUȚĂ, CL. 99. 2. (Mai ales la pl.) Gîlci. O bolfă ce se face între fălci, la înghițitoare. I. IONESCU, D. 372. – Variantă: boálfă s. f.

BÓLFĂ, bolfe, s. f. (Pop.) 1. Umflătură produsă de o lovitură sau de o boală. 2. Gâlcă. – Comp. ucr. bol’fa.

BÓLFĂ ~e f. pop. Umflătură sub piele, provenită, de obicei, în urma unei lovituri sau a unei boli; tumoare dură; nod. /cf. ucr. bol’fa

bolfă f. Mold. pl. gâlci, anghină. [Cf. dial. bolf, boț].

bólfă f., pl. e (vsl. bolĭfa, bolfă; bg. bolka, suferință). Unflătură (tumoare) dureroasă orĭ nu pe corp orĭ pe față. Pl. șopîrlaiță, angină difterică.

BOÁLFĂ s. f. v. bolfă.

bólfă(pop.) s. f., g.-d. art. bólfei; pl. bólfe

bólfă s. f., g.-d. art. bólfei; pl. bólfe

BÓLFĂ s. v. amigdalită, anghină difterică, difterie, gâlcă, ieșind, ieșitură, proeminență, protuberanță, ridicătură, umflătură.

bolfă s. v. AMIGDALITĂ. ANGHINĂ DIFTERICĂ. DIFTERIE. GÎLCĂ. IEȘIND. IEȘITURĂ. PROEMINENȚĂ. PROTUBERANȚĂ. RIDICĂTURĂ. UMFLĂTURĂ.

bólfă (bólfe), s. f. – Nodul, umflătură, tumoare. Creație expresivă, cf. bîrfi, borh-, borț, buh-, bulz. – Der. bolfe, s. f. pl. (gîlci, amigdalită), cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mări); bolfos, adj. (umflat); bulfei, adj. (umflat); Dolfa, s. f. (nume de cățea); Dolfu, Dulfu, s. m. (nume propriu de cîine); dolfan, adj. (Trans., bogătan, înstărit, opulent); dolofan, adj. (rotofei, grăsuț), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) îl pune în legătură în mod curios cu sl. dolŭfinŭ „delfin”. Din rom. provine rut. boljfa „tumoare” (Candrea, Elementele, 407).

bólfă, bolfe, s.f. – (reg.) 1. Nodúl, gâlcă, umflătură, cucui; tumoare (ALRRM, 1969: 8). 2. Cocoașă (în Borșa, Moisei și Vișeu). 3. (peior.) Față, chip, înfățișare (Maram. Nord: Strâmtura). – Et. nec. (MDA); cf. ucr. bolfa (DEX); creație expresivă (DER). Cuv. rom. > ucr. boljfa „tumoare” (Candrea, cf. DER).

bólfă, -e, s.f. – 1. Nodúl, gâlcă, umflătură, cucui; tumoare (ALR 1969: 8). 2. Cocoașă (în Borșa, Moisei și Vișeu). – Creație expresivă (DER); Din rom. provine ucr. bolfa „tumoare” (Candrea cf. DER).