bobóu sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.

BOBOU s.n. (ȚR, Trans. SV) Haină țărănească, sarică. B: Portŭ. Bobou. Zeachie. ST. LEX., 271. Răpiia cine ce putea … cine ii, cine șube, cine buboao, cine pături, cine cizme. IM 1730, 105^v; cf. CAZANIE 1642; MARDARIE, 202. C: Și schimbîndu-și portul, s-au îmbrăcat într-un bobou ciobănesc și așa de-abia au scăpat cu viața. GH. BRANCOVICI. // A: Petrecură în boboaă și piei de capră. DOSOFTEI, VS; cf. IM 1754, 75^r. Variante: bubou (IM 1730, 105^v; IM 1754, 75^r). Etimologie: magh. guba. substantiv neutru

bobóŭ n., pl. boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică. Suman. – Azĭ. Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt. V. dîrștină.

BUBOU s. n. v. bobou. substantiv neutru

bobóu, s.n. (reg.) manta țărănească groasă, din lână; suman gros.