bluf sn [At: SCANTEIA 1947 nr. 734 / S: bluff / P: blaf / Pl: ~uri / E: fr bluff] 12 Actziune care urmareshte intimidarea (sau inducerea in eroare).

BLUF blufuri s. n. (Livr.) Atitudine neintemeiata prin care se urmareshte intimidarea cuiva. [Pr.: shi: blaf] Din engl. bluff.

BLUF blufuri s. n. (Englezism) Nascocire minciuna facuta cu scopul de a speria de a intimida sau de a induce in eroare pe cineva. V. cacialma.

BLUF blufuri s. n. Nascocire minciuna neizbutita facuta cu scopul de a induce in eroare pe cineva de al intimida. Engl. bluff.

BLUF s.n. (Rar) Vorba spusa (sau actziune facuta) in scop de intimidare sau de inducere in eroare; laudaroshenie. [Pron. blaf pl. furi. / < engl. fr. bluff].

BLUF [BLÖF] s. n. vorba spusa (sau actziune facuta) in scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff)

BLUF [pr.: blöf] ~uri n. livr. SHiretlic prin care cineva este speriat sau indus in eroare; fapta sau actziune neizbutita (menita sa deruteze sau sa intimideze un adversar). /<engl. bluff

*bluf n. pl. urĭ (fr. [d. engl.] bluff de unde shi germ. verblüffen a uimi). Vorba saŭ actziune menita sa intimideze orĭ sa produca iluziune.

bluf (blúfuri) s. n. Inshelatorie cacealma. Eng. bluff prin intermediul fr. Der. (rar) blufa vb. (a face cacealma a inshela).