BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas adânc de lut, de lemn sau de tinichea din bucătăria țărănească; strachină. ◊ Expr. A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi în mare intimitate cu cineva. Pe (sau pentru) un blid de linte = pentru o răsplată neînsemnată (primită ca preț al unei josnicii). 2. (La pl.) Vase de bucătărie. – Din sl. bliudŭ.

blid sn [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: -idă / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: vsl блюдъ] (Pop) 1 Strachină. 2 (Fam; îe) A mânca dintr-un ~ cu cineva A fi în mare intimitate cu cineva. 3 (Fam; îe) Pe sau pentru un ~ de linte Pentru o răsplată neînsemnată. 4 (Îe) A ajunge la -e A ajunge sărac. 5 (Fam; îe) A fi la -ul cuiva A fi întreținut de cineva. 6 (Îae) A fi căsătorit cu cineva. 7 Cupa roții de la moară. 8 (Lpl) Vase de bucătărie.

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas de lut, de lemn sau de tinichea în care se pun bucatele; strachină. ◊ Expr. A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi în mare intimitate cu cineva. Pe (sau pentru) un blid de linte = pentru o răsplată neînsemnată (primită ca prețul unei josnicii). 2. (La pl.) Vase de bucătărie. – Din sl. bliudu.

BLID, blide, s. n. (Popular) 1. Vas, de obicei adînc, de pămînt sau de metal (mai rar de lemn), din care se mănîncă; strachină. Ea îl chema cu glas blînd și îi punea într-un blid mîncare. SADOVEANU, N. F. 31. Un blid ca o jumătate de mierță era plin de curechi acru. RETEGANUL, P. I 65. ◊ Expr. A intrat nora în blide, se zice în ironie unei persoane care e neîndemînatică sau sparge ceva. A mînca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, apropiat, în raporturi strînse cu cineva. ♦ Cantitatea de mîncare, bucatele servite într-un astfel de vas. Îți pune cineva dinainte un blid de mîncare. HOGAȘ, DR. II 59. ◊ Expr. Blid de linte = (cu aluzie la un fapt povestit de biblie) sumă de bani sau altă răsplată (de valoare neînsemnată) pentru care cineva comite o josnicie, în special un act de trădare. 2. (La pl.) Nume generic pentru tot felul de vase în care se servesc sau se păstrează bucatele. Cînd sfîrșiră masa, fetele își strînseră blidele și le așezară frumos în coșurile acoperite cu ștergare albe, înflorate cu amici. MIHALE, O. 205. Masa era... împodobită cu blide și tacîmuri de argint. SADOVEANU, Z. C. 135. Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. REBREANU, P. S. 131. – Pl. și: (rar) bliduri (POPESCU, B. II 30).

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adânc) de pământ, de lemn sau de metal, din care se mănâncă; strachină. ◊ Expr. (Ir.) A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, în raporturi strânse cu cineva. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = sumă de bani sau altă răsplată (neînsemnată) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) Nume generic dat vaselor în care se pune mâncarea. – Slav (v. sl. bliudu).

BLID ~e n. pop. 1) Vas (de lut, de metal etc.) adâncit, de diferite forme și cu diferite întrebuințări. ~ de bucătărie. ◊ A mânca dintr-un ~ (cu cineva) a fi în relații de strânsă prietenie (cu cineva). 2) Conținutul unui asemenea vas. * Un ~ de linte plată, de obicei neînsemnată, pentru care cineva se angajează să comită o josnicie. 3) la pl. Totalitate a recipientelor folosite la pregătirea sau la servirea mâncării; veselă; vase. * A intrat nora în ~e se spune despre o persoană cu mișcări stângace, în special când aceasta face zgomot cu vasele sau le sparge. /<sl. bliudu

blid n. 1. strachină de pământ sau de lemn; 2. pl. tot felul de vase de pământ. [Slav. BLĬUDŬ].

blid n., pl. e (vsl. blĭndŭ, d. got. binds, vas, blid). Vas de bucătărie, maĭ ales farfurie: a spăla blidele după prînz. Cantitatea de mîncare dintr’un blid: Isav și-a vîndut dreptu de întîĭ născut pe un blid de linte. A intrat nora’n blide: se zice de o femeĭe care răstoarnă lucrurile pin bucătărie.

blid (pop.) s. n., pl. blíde

blid s. n., pl. blíde/blíduri

blid, pl. blide

BLID s. 1. v. strachină. 2. v. cupă.

BLID s. 1. strachină, (Transilv., Ban., Olt.) taier. (Un ~ de mîncare.) 2. căuș, ciutură, cupă, (reg.) făcău. (~ la roata morii.)

blid (blíde), s. n. – 1. Vas, strachină. – 2. Paletă la roate de moară. – Mr. blid. Sl. bljudŭ, bljudo, bljuda (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Fremdw., 78), cf. bg. bljudo, sb. bljuda, alb. bljudë (G. Meyer 40). – Der. blidar, s. m. (olar); blidar, s. n. (dulap de bucătărie).

blid, blide, s.n. – 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat / Ié-mi dă blidu nespălat” (Memoria, 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor; mai demult, era un semn al bunăstării familiei respective: „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru, cu a mâțului” (Memoria, 2001: 102). 3. Depresiune. ♦ (top.) Blidul lui Pintea, platou în Cufoaia (Lăpuș). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. bliudŭ (Șăineanu, Miklosich, DEX, MDA).

blid, -e, s.n. – 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat / Ié-mi dă blidu nespălat” (Memoria 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor; mai demult, era un semn al bunăstării familiei respective: „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru cu a mâțului” (Memoria 2001: 102). – Din sl. blidŭ (Miklosich, DEX).

n-am mâncat din același blid expr. (iron.) folosită pentru a critica comportamentul exagerat de familiar al unei persoane considerate inferioare ca statut social, profesional etc.