BÍV adj. invar. (Înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. – Din sl. bivŭ.

biv¹ ai [At: NECULCE, ap. LET. II, 195/15 / V: ~șii / E: vsl бив] (Înv; urmat de un titlu, de o funcție) Fost Cf biosi.

biv², ~ă a, sm vz biu¹

BIV adj. invar. (Înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. – Din sl. bivŭ.

BIV adj. m. (Învechit, în legătură cu o titulatură) Fost. Nicolai Costin biv vel logofăt.

BIV adj. m. invar. (Înv.) Fost. – Slav (v. sl. bivŭ).

BIV s. n. sg. v. biu. substantiv neutru

biv adv. se zicea odinioară de cel ce fusese într’o boierie: biv vel Logofăt. [Slav. BYVŬ, fost].

1) biv n. V. biŭ.

2) biv- (vsl. byvŭ, fost), prefix vechĭ egal cu „fost, ex-”: biv-logofăt, biv-vel-vornic. V. proin.

biŭ și biv n. (ung. bö, böv, larg, frecŭent, îmbelșugat, de unde și böseg, belșug. V. bios, belșug). Vechĭ. În de biŭ saŭ de biŭ, din belșug. – În Ban. din biŭ. – În Ps. S. a fi ên de biŭ, a locui.^[1]

biv adj. invar.

BIV adj. v. ex, fost.

biv adj. v. EX. FOST.

biv adv. – Înainte cu unele titluri, indică faptul de a se fi aflat persoana respectivă într-o funcție în care nu mai este: biv vel logofăt, fost mare cancelar; biv vornic, fost vistiernic. Sl. byvŭ. Termen administrativ, nu aparține limbii vii. Înv.