10 definiții pentru binemerita
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.
binemerita vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
*binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
binemeritá vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 3 sg. și pl. binemérită
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
binemerita
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
verb (V6) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
binemerita, binemeritverb
- 1. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. DEX '09 DLRLC MDN '00
- A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247. DLRLC
-
etimologie:
- Bine + merita DEX '09 MDN '00