opțiuni
  • info

13 definiții pentru bifurca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.

bifurca vtr [At: I. IONESCU, M. 68 / Pzi: 3 ~furcă / E: fr bifurquer] 1-2 A (se) despărți în două ramuri, direcții sau sensuri.

BIFURCÁ pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri (ca brațele unei furci). E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă, și de aici încolo mergem pe căi diferite. HOGAȘ, DR. II 169.

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer.

BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].

BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer)

A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer

bifurcà v. a împărți în două părți.

*bifúrc și a -á v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă

bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)

BIFURCA vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)

Intrare: bifurca
verb (V10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bifurca
  • bifurcare
  • bifurcat
  • bifurcatu‑
  • bifurcând
  • bifurcându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • bifurcă
 (să)
  • bifurce
  • bifurca
  • bifurcă
  • bifurcase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • bifurcă
 (să)
  • bifurce
  • bifurcau
  • bifurcară
  • bifurcaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bifurcaverb

  • 1. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă, și de aici încolo mergem pe căi diferite. HOGAȘ, DR. II 169. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.