bicaș sn [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: -az (Pl: ~aji), ghi~, (Trs) ~șău, (Pl: ~șei) ~șeu, ~cășeu / Pl: ~i / E: mg békasó „sarea-broaștei”] (Min) 1 (Trs; Mol) Cremene. 2 (Trs; Mol) Cuarț. 3 (Îf bghicaj) Bolovan alb, cristalin Si: (pop) sarea-mâței. 4 (Îf ghi~) Piatră albă pentru fabricarea sticlei.

BICÁȘ s.n (Reg.) Cremene; cuarț. – Magh. béka-só.

bicáș n., pl. e și urĭ (ung. beká-só, cuarț, propriŭ zis „sarea broaștei”). Trans. Mold. Cŭarț. Nisip alb p. fabricarea sticleĭ (CL. 1924, 518). Maĭ rar. Cremene. S.m. Bulgăre (petricică) de cŭarț: a arunca cu bicașĭ. – Și bicaz (de unde și numele satului din județu Neamțu), pl. jĭ (cînd e vorba de bulgări). – Dim. -șel, -jel, pl. eĭ, petricică, bobiță. Pop. ghi-. – În Trans. și beĭcă (ung. béka-), pl. ĭ, cuarț.

bibícă sf vz bicaș

ghicaș^[1] sn vz bicaș modificată

ghicáș, ghicáz, -ășél -ăjél, V. bicaș.

BICÁȘ s. v. cremene, cuarț, silex.

bicaș s. v. CREMENE. CUARȚ. SILEX.

bicáș (-și), s. m. – Cremene. – Var. bicaz, ghigășel, bigășel, bigășea. Mag. békasó (Cihac, II, 482). Se folosește numai în Trans. și Mold.; de aici toponimul Bicaz.

bicáș, bicași, (bdicaș, bghicaș, bicaz), s.m. – (reg.) 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop, 1970; v. și Dăncuș, 1986: 79). Circulă numai în Trans. și Mold. ♦ (top.) Bicaz, comună situată în zona Codru. – Din magh. békasó „cuarț; sarea-broaștei” (Cihac, DER, MDA); „de aici toponimul Bicaz” (DER, Scriban).

bicáș, -i, (bdicaș, bghicaș), s.m. – 1. Loc cu pietriș mult; pietriș. 2. Cremene; piatră albă de râu („care se găsește din belșug în pârâul Bistrița”), cu care olarii (din Săcel) lustruiau vasele de ceramică nesmălțuite și arse la roșu (I. Pop 1970; v. și Dăncuș 1986: 79). Bicaz, toponim în Maramureș. – Din magh. békasó „sarea-broaștei” (MDA).