BÉSCHIE, beschii, s. f. Fierăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [Var.: beșchie s. f.] – Cf. bg. bičkija.

beschie sf [At: DAMÉ, T. 112 / V: (reg) ~stie, beșchiă, bis~, bișchie, bișcire / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) 1 Ferăstrău mare pentru bușteni, cu pânza cu dinți mari, mai lată la mijloc decât la capete, acționat de doi oameni. 2 (Îf bișchie) Cuțit cizmăresc. 3 (Îf bișche) Instrument tăios pentru făcut jgheabul șindrilelor. corectată

BÉSCHIE, beschii, s. f. Ferăstrău format dintr-o pânză lată, prevăzut cu două mânere pentru a putea fi acționat de două persoane. [Var.: béșchie s. f.] – Cf. bg. bičkija.

BÉSCHIE, beschii, s. f. (Mold.) Ferăstrău format dintr-o lamă lată, cu două minere de lemn la capete, de care țin tăietorii. – Pronunțat: -chi-e.

BÉSCHIE, beschii, s. f. (Reg.) Ferăstrău cu lamă lată, cu câte un mâner de lemn la fiecare capăt. – Comp. bg. bičkija.

BÉSCHIE ~i f. 1) Ferăstrău alcătuit dintr-o pânză lată cu muchia tăietoare curbată, prevăzut cu mânere la ambele capete și folosit, în special, la tăiatul buștenilor. [Art. beschia; G.-D. beschiei; Sil. -chi-e] /<bulg. bițkija

beschíe V. beșchie.

BÉȘCHIE s. f. v. beschie.

bestie² sf vz beschie

BÉȘCHIE s. f. v. beschie.

beșchie f. Mold. ferestrău mare de dulgher. [Ung. BICSKI].

bișchíe, bischíe, bischie și bes- f. (turc. bičku, feresteŭ, cosor, rudă cu byčak, rom. briceag. D. byčky vine sîrb. bičkija, și bg. -iĭa, feresteŭ). Sud. Feresteŭ mare de tăĭat grinzĭ în lat (de curmat), numit și caras și joagăr (Cel care se mișcă vertical se numește trișcă). – În nord béschie și béstie. În Rn. și bréschie.

béschie (fierăstrău) (-chi-e) s. f., art. béschia (-chi-a), g.-d. art. béschiei; pl. béschii, art. béschiile (-chi-i-)

béschie (ferăstrău) s. f. (sil.-chi-e), art. béschia (sil. -chi-a), g.-d. art. béschiei; pl. béschii, art. béschiile (sil. -chi-i-)

BÉSCHIE s. (TEHN.) ciochie, joagăr.

BEȘCHIE s. ciochie, joagăr.

béschie (béschii), s. f. – Ferăstrău de mînă. Var. bestie, bișchie; bașchie, s. f. (instrument cu care dulgherii strîng cercurile la butoaie). Tc. biçki „cuțit, ferăstrău de mînă” (DAR, Scriban), de unde bg., sb. bičkiia, mag. bicska; cf. briceag.