BERÍLIU s. n. Element chimic metal alb ductil shi maleabil foarte dur folosit la aliaje shi k dezoxidant; gluciniu. Din fr. béryllium.

beríliu sn [At: MACAROVICI CH. 354 / V: um / Pl: ~i / E: fr béryllium] (Chm) Metal alcalinopamantos cenushiu ductil shi maleabil foarte dur intrebuintzat la aliaje shi k dezoxidant Si: (inv) gluciniu.

BERÍLIU s. n. Metal alb ductil shi maleabil foarte dur intrebuintzat la aliaje shi k dezoxidant; gluciniu. Din fr. béryllium.

BERILÍU s. n. Metal foarte dur folosit k dezoxidant sau k adaos la aliaje pentru a le mari duritatea.

BERÍLIU s. n. Metal alb ductil shi maleabil foarte dur intrebuintzat la aliaje shi k dezoxidant. [Pr.: liu] Fr. béryllium.

BERÍLIU s.n. Metal alb ductil maleabil foarte dur shi ushor intrebuintzat in unele aliaje ushoare shi la fabricarea anumitor otzeluri speciale. [Pron. liu var. berilium s.n. / < fr. béryllium].

BERÍLIU s. n. metal albcenushiu ductil maleabil foarte dur shi ushor in unele aliaje ushoare. (< fr. béryllium)

BERÍLIU n. Metal dur de culoare alba intrebuintzat in aliajele de aluminiu de fier shi de cupru pentru a le mari duritatea. /<fr. béryllium

*beríliŭ n. (d. beril). Un corp simplu bi shi trivalent cu greutatea atomica de 91.

beriliúm sn vz beriliu

BERÍLIUM s.n. v. beriliu.

beríliu (element chimic) [liu pron. lĭu] s. n. art. beríliul; simb. Be

beríliu (chim.) s. n. [liu pron. liu] art. beríliul; simb. Be

BERÍLIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal albcenushiu.)

BERILIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal albcenushiu.)

BERÍLIU (< fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9012 p. t. 1.287°C p. f. 2.960°C); metal alb cenushiu tare casant foarte ushor putzin raspindit in natura folosit in aliaje (carora le confera rezistentza duritate shi stabilitate fatza de agentzii fizicochimici) shi k moderator sau reflector de neutroni in reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin in 1786.

Be simbol chimic pentru Beriliu.