BEMÓL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care coboară cu un semiton înălțimea sunetului respectiv. – Din fr. bémol, it. bemolle.

bemól sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr bémol] 1 Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. 2 (Fig; gmț) Carie.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. – Din fr. bémol, it. bemolle.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn convențional asemănător cu litera «b», pus înaintea unei note muzicale sau la începutul unui portativ, spre a arăta că nota, respectiv șirul de note, trebuie coborîte cu un semiton. Acum, ca bidiviul ce și-a găsit buiestrul. Trec mîinile-i pe clape în maximul vitezii; Se-ncruntă și se zbate și-i furibund maestrul, Vai, ce pățesc acuma bemolii și diezii! ANGHEL-IOSIF, C. M. I 44.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn convențional (asemănător cu literatura „b”) pus înaintea unei note muzicale sau la începutul unui portativ, spre a arăta că nota sau șirul de note trebuie coborâte cu un semiton. – Fr. bémol (it. bemolle).

BEMÓL s.m. (Muz.) Accident muzical care coboară cu un semiton nota înaintea căreia este pus. [< fr. bémol, it. bemolle, cf. b – semn pentru nota si, molle – slab].

BEMÓL I. s. m. accident muzical care coboară cu un semiton nota pe care o precedă. II. adj. (despre note) coborât cu un semiton. (< fr. bémol, it. bemolle)

BEMÓL ~i m. muz. Semn convențional care arată că după el nota sau șirul de note trebuie coborâte cu un semiton. /<fr. bémol, it. bemolle

bemol n. Muz. 1. semn ce scade nota cu un semi-ton; 2. nota cu acest semn.

*bemól m. (fr. bemol, adică „B moale”; it. bemole, bemolle, și bimolle). Muz. Un semn care arată c’o notă trebuie să fie scoborîtă cu jumătate de ton. V. becar.

bemól s. m., pl. bemóli

bemól s. m., pl. bemóli

bemol (< lat. b molle „b neted, rotund”) 1. Semn grafic, plasat în fața notei*, sau la cheie* (v. armură) indică coborârea sunetului cu un semiton* cromatic (♭). B. se poate dubla (dublu ♭♭), sunetul fiind coborât astfel cu două semitonuri cromatice. Denumirea b. provine de la forma specifică a literei b (♭, lat. b rotundum sau b molle) prin care, în notația literală (sec. 10) se indică sunetul si coborât cu un semiton. Până în sec. 18, b. se folosea în notație și pentru a anula diezul* (v. bas cifrat; becar). 2. (ieșit din uz) minor* (despre tonalități). Echiv. engl.: flat; fr. bémol; it. bemolle; germ. Be; sp. bemol. V. aliterație; b; dur; solmizație.

des, re* bemol*, în terminologia muzicală germană.