BAROMÉTRU, barometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. – Din fr. baromètre.

barometru sn [At: I. NEGRUZZI, S. VI, 72 / Pl: ~re / E: fr baromètre] (Fiz) Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferei (a înălțimii unui loc) și, prin aceasta, pentru indicarea schimbărilor probabile ale vremii.

barométru s.n. (fiz.) Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. • pl. -e. /<fr. baromètre; cf. gr. βαρο „greutate”, μασθρα „măsură”.

BAROMÉTRU, barometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. – Din fr. barometre.

BAROMÉTRU, barometre, s. n. Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice, format dintr-un tub de sticlă încărcat cu mercur și fixat pe o tăbliță gradată, care servește la determinarea variațiilor atmosferice. Se îndreaptă spre tablă, consultînd... barometrul. SEBASTIAN, T. 10. Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene și roșii... Mă uit mereu la barometru Și mă-nfior cînd scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic în diametru. TOPÎRCEANU, M. 32. ◊ Barometru aneroid v. aneroid. ◊ Fig. Vremelnica așezare omenească [portul Sulina] crește și scade după barometrul recoltei anuale. BART, E. 354.

BAROMÉTRU, barometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice, format dintr-un tub de sticlă care conține mercur introdus într-un alt recipient cu mercur și fixat pe o tăbliță gradată sau dintr-o cutie metalică ale cărei deformații, sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice, dau valorile presiunii care sunt indicate de un ac pe o scară gradată. – Fr. baromètre (< gr.).

BAROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. [< fr. baromètre, cf. gr. baros – greutate, metron – măsură].

BAROMÉTRU s. n. 1. instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. 2. (fig.) ceea ce servește pentru a măsura. (< fr. baromètre)

BAROMÉTRU ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice. ~ cu mercur. ~ metalic. 2) fig. Ceea ce este sensibil la variații și permite aprecierea lor. Presa este ~ul opiniei publice. [Sil. -me-tru] /<fr. barometre

barometru m. instrument de fizică spre a măsura, după înălțimea coloanei de mercuriu, presiunea atmosferică și variațiunile ei; inventat de Torricelli (1643).

*barométru n., pl. e (vgr. báros, greutate, și métron, măsură). Fiz. Instrument de constatat presiunea aeruluĭ și pin urmare, schimbărĭle atmosferice. – Acest instrument, inventat la 1643 de Toricelli, discipulu luĭ Galileŭ, cuprinde o coloană de mercur care se coboară cu cît te suĭ în atmosferă, fiindcă sus e aeru maĭ ușor. Cu el a măsurat Pascal înălțimile munților. El anunță, pînă la un oarecare punct, timpu frumos orĭ răŭ, căcĭ aeru uscat, fiind maĭ ușor decît cel umed, mercuru se urcă atuncĭ cînd nu va ploŭa și se coboară în caz contrar. Principalele barometre-s cele cu mercur (cu ceșcuță, sifon sau cadran) și barometru aneroid.

barométru (-me-tru) s. n., art. barométrul; pl. barométre

barométru s. n. (sil. -tru), art. barométrul; pl. barométre

barometru, -tre.

BAROMETRU instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. Barometrul poate fi de două feluri: Barometru aneroid (se bazează pe echilibrarea presiunii atmosferice cu tensiuni elastice produse de deformarea unor piese metalice de construcție specială) și barometrul cu mercur (presiunea atmosferică este echilibrată de presiunea hidrostatică a unei coloane de mercur.

BARO- „greutate, presiune”. ◊ gr. baros „greutate, presiune” > fr. baro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. baro-. □ ~clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea distribuției presiunii și a densității unei mase gazoase sau a aerului atmosferic; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) la care însămînțarea se realizează pe loc, prin simpla cădere a semințelor; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., însămînțare pe areal propriu, datorită greutății fructelor și semințelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre viețuitoare) capabil să trăiască la presiuni mari; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) capabil să trăiască la presiuni atmosferice reduse; ~foreză (v. -foreză), s. f., difuzie a particulelor dintr-o suspensie sub influența gravitației; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., posibilitatea de a aprecia, fără a vedea, greutatea obiectelor; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează presiunea atmosferice; sin. barometrograf; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile presiunii atmosferice înregistrate la barograf; ~lit (v. -lit₁), s. n., carbonat natural de bariu; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care tratează despre tehnicile și aparatele de măsurare a presiunii; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală realizată prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decît cea atmosferică; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei presiuni constante; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Sensibilitate a organismelor la modificările presiunii mediului ambiant. 2. Stimulare a celulelor vii prin modificarea presiunii mediului în care se găsesc; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor boli cu ajutorul unor presiuni determinante sau al aerului comprimat; ~termograf (v. termo-, v. -graf), s. n., barotermometru înregistrator; ~termohigrometru (v. termo-, v. higro-, v. -metru₁), s. n., aparat care înregistrează simultan variațiile presiunii, ale temperaturii și ale umezelii; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat care măsoară concomitent presiunea atmosferică și temperatura aerului; ~trop (v. -trop), adj., (referitor la distribuția presiunii și a densității) în care suprafețele atmosferice sînt izobare.