așchie sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (înv) ~che, ha~, ia~, ieș~ / P: ~chi-e / Pl: ~ii / E: lp ascla] 1 Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. 2 (Imp) Surcea. 3 (Imp) Fâșii de lemn scoase la rindea. 4 (Rar; nob) Pieliță care se desface în jurul unghiilor. 5 (Rar; nob) Zbârnâitoare.

ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se des-prinde sau sare dintr-un lemn, dintr-un os, dintr-o piatră etc. prin cioplire, prin spargere. V. țandără, surcea. Săreau bucăți de pietre, așchii de lemn, plugurile le mîncau, le făceau pulbere. CAMILAR, TEM. 47. Îi intraseră în șold, la stingă, cîteva așchii de obuz. SADOVEANU, M. C. 194. N-am desprețuit nici hîrburile de oale vechi... nici chiar așchiile de cremene, pe care astăzi noua știință a arheologiei preistorice le așterne... pe pragul templelor înălțate în onoarea artelor. ODOBESCU, S. II 236. Așchia nu sare departe de trunchi. ȘEZ. I 221. ◊ (Poetic) Se rup de țarini așchiile ploii. LESNEA, A. 97. Cerul crăpa-n așchii și schije. BENIUC, V. 123. ♦ Fig. Înțepătură, împunsătură, săgeată, ironie. Cu excepția unor așchii satirice... satira politică... este slab, nesemnificativ reprezentată în antologia de față. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 9 /4. Prin carnea lui Manlache a trecut o așchie de frig. POPA, V. 251. – Pronunțat: -chi-e. – Variantă: (regional) háșchie, hășchii (DELAVRANCEA, S. 205), s. f.

ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire, prin spargere etc. [Var.: (reg.) háșchie s. f.] – Lat. ascla (= astula sau assula).

ÁȘCHIE ~i f. Bucată mică și subțire desprinsă dintr-un corp (mai ales dintr-un lemn sau os). [G.-D. așchiei; Sil. -chi-e] /<lat. ascla

așchie f. bucată lată în lungul lemnului pentru aprinsul focului: țandără, surcea. [Lat. vulg. ASCLA = clas. ASTULA].

áșchie f., pl. așchiĭ și ășchiĭ (lat. ássula, ástula și astla, pop. ascla, așchie, surcică [dim. d. assis, scîndură], de unde și it. áscola, vpv. cat. ascla, pg. acha; alb. aškĭă, ngr. áskla. Cp. cu pușchea, vechĭ, aclaz, cocleală). Surcea, bucățică de lemn care se desprinde cînd taĭ cu cuțitu sau cu toporu. Prov. Așchia nu sare departe de trunchĭ, copiiĭ seamănă cu părințiĭ. – În Munt. și háșchie.

eșchie^[1] sf vz așchie

hașchie sf vz așchie

iașchie sf vz așchie

ieșchie sf vz așchie

HÁȘCHIE s. f. v. așchie.

HÁȘCHIE s. f. V. așchie.

háșchie, V. așchie.

áșchie (-chi-e) s. f., art. áșchia (-chi-a), g.-d. art. áșchiei; pl. áșchii, art. áșchiile (-chi-i-)

áșchie s. f. (sil. -chi-e), art. áșchia (sil. -chi-a), g.-d. art. áșchiei; pl. áșchii, art. áșchiile (sil. -chi-i-)

așchie, pl. așchii

așchie, așchia sg. a., așchiei gen. a., așchii pl., așchiile pl. a.

ÁȘCHIE s. 1. v. surcea. 2. țeapă, țepușă, (rar) spin. (I-a scos o ~ din deget.) 3. v. șpan.

AȘCHIE s. 1. surcea, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. țeapă, țepușă, (rar) spin. (I-a scos ~ din deget.)

áșchie (áșchii), s. f. – Bucată mică ce se desprinde sau sare dintr-un lemn, os etc.. – Var. (h)asc(i)e. Mr. iașcl’ă. Lat. pop. ascla, reducere de la *astŭla < assŭla (Pușcariu 136; Candrea-Dens., 94; REW 736; DAR); cf. alb. aškje, ngr. ἄσϰλα, vegl. jaska, it. aschia (napol. áška, sicil. aška, sard. aša, apul. aško, lec. ašcula), prov., cat. ascla, port. acha; alb. aštše (< assŭla), it. ascola (< *ascŭla), sp. astilla (< astella), aparțin aceleași rădăcini. – Der. așchia, vb. (a face așchii), pe care Pușcariu 137 îl derivă de la un lat. *asclāre, care nu pare necesar; așchios, adj. (care se rupe ușor în așchii).