aș i [At: PANN, ap. HEM 1960 / V: așa, ași¹ / E: tc haša] (Fam) 1 Exprimă respingerea unei afirmații Si: (fam) vorbă să fie, nici vorbă, ferească Dumnezeu. 2 Exprimă dezamăgirea Si: (fam) da de unde. 3 (Îcst) Ei ~! Exprimă surpriza față de ceva ce pare incredibil Si: (fam) nu mai spune.

AȘ interj. (Exclamație familiară, uneori glumeață, cu care se respinge o afirmație; adesea în legătură cu «ei!», uneori în legătură cu «dară») Vorbă să fie! da de unde! ți-ai găsit! nici vorbă! nici pomeneală! nici gînd! Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăției nu-l iartă să facă o călătorie așa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară aș! Unde vrea să știe pocitul de toate astea! ISPIRESCU, L. 43. Scot capu pe fereastră și încep a striga: «... Stăi, oprește, ține caii!» Aș! nime n-auzea. ALECSANDRI, T. 73. Poate că l-o fi iubind... – Aș! nu mai crede, nu-l iubește de loc! FILIMON, C. 219.

aș! int. exprimă îndoială sau neîncredere unită cu mirare: nu se poate! nu cred! [Onomatopee].

2) aș și áșa (cp. cu turc. haša, „ferească Dumnezeŭ”, și cu rus. asĭ, „cum se poate?!”, interj. negativă și dubitativă însoțită de întrebare: L-aĭ găsit? Aș! De unde?! Se poate? – L-am găsit! – Aș? Ei, aș? Cum se poate?

așa² i vz aș

aș¹ interj.

aș interj.

aș (interjecție)