ATRIBÚTZIE atributzii s. f. Sfera de autoritate de competentza de activitate a cuiva; insarcinare obligatzie sarcina data cuiva spre indeplinire. [Var.: atributziune s. f.] Din fr. attribution lat. attributio onis.

atributzie sf [At: (a. 1839) URICARIUL V 152/2 / V: (inv) ~iune / Pl: ~i / E: fr attribution] 1 Competentza presupusa de o functzie. 2 Drept conferit unei functzii. 3 Responsabilitatzi care sunt de resortul unei functzii. 4 Autoritate care se exercita intranumita sfera de activitate. 5 (Frm; imp) Atribuire (9).

ATRIBÚTZIE atributzii s. f. Sfera de autoritate de competentza de activitate a cuiva; insarcinare munca data cuiva spre indeplinire. [Var.: atributziúne s. f.] Din fr. attribution lat. attributio onis.

ATRIBÚTZIE atributzii s. f. Sfera de competintza de autoritate sau de activitate; obligatzie insarcinare munca data spre indeplinire. Se creeaza conflicte de atributzii intre autoritatzi. BART E. 297. Pronuntzat: tzie. Varianta: atributziúne s. f.

ATRIBÚTZIE atributzii s. f. Sfera de autoritate de competentza de activitate; insarcinare munca data spre indeplinire. [Var.: atributziúne s. f.] Fr. attribution (lat. lit. attributio onis).

ATRIBÚTZIE s.f. Competentza autoritate care se exercita intro anumita sfera de activitate; sarcina obligatzie insarcinare. [Gen. iei var. atributziune s.f. / cf. fr. attribution lat. attributio].

ATRIBÚTZIE s. f. competentza autoritate care se exercita intro anumita sfera de activitate. (< fr. attribution lat. attributio)

ATRIBÚTZIE ~i f. Sfera de activitate sau de competentza a cuiva sau a ceva. ~a instantzei de judecata. [G.D. atributziei; Sil. atributzie] /<fr. atribution lat. attributio ~onis

atributziune sf vz atributzie

ATRIBUTZIÚNE s.f. v. atributzie.

atributzi(un)e f. 1. fapta de a atribui; 2. dreptul de a examina de a judeca: adunarea ishi exercita atributziunile; 3. intinderea unei puteri competentza.

*atributziúne f. (lat. attribútio ónis). Actziunea de a atribui. Lucrare care e de competentza orĭ in sarcina cuĭva: asta nu e in atributziunile mele. Parte de administratziune asignata unuĭ functzionar: atributziunile unuĭ primar. SHi útzie.

atribútzie (atri tzie) s. f. art. atribútzia (tzia) g.d. art. atribútziei; pl. atribútzii art. atribútziile (tzii)

atribútzie s. f. (sil. tri tzie) art. atribútzia (sil. tzia) g.d. art. atribútziei; pl. atribútzii art. atribútziile (sil. tzii)

atributzie

ATRIBÚTZIE s. indatorire rol sarcina. (Ce ~ ai in aceasta comisie?)

ATRIBUTZIE s. indatorire rol sarcina. (Ce ~ ai in aceasta comisie?)