aslám sn [At: PSALT. SCH. 37/2 / Pl: ~uri / E: rs осламь] (Înv) 1 Camătă. 2 (Pex) Avariție. 3 (Pex) Înșelăciune.

ASLAM s. n. (Mold.) Camătă, dobîndă. A: Nu se mai împuținează din calea ei aslamul și înșelăciunea. ARSENIE DIN BISERICANI. De aslamuri și de nedreptăți va izbăvi sufletele lor. IOAN DIN VASLUI; cf. DOSOFTEI, PS. II C: Să nu iai camătă cu aslam, că camăta cu aslam orbeaște ochii omului. AA SEC. XVIII², 62^r. ♦︎ Înșelăciune. Holdele diavolului sînt locurile ceale ascunse, unde să fac curviile, uciderile, nedireptățile, aslamurile, asuprealele. VARLAAM. Etimologie: tăt. crim. aslam. Cf. ademană, mîzdă, ujurie; alnicie, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, tălpijic, tălpizie.

aslam n., pl. urĭ (vrus. oslamŭ, d. turc. geagataĭ aslam, identic cu cum. astelan, astlan, camătă). Ps. S. Camătă, dobîndă.

ASLÁM s. v. camătă, dobândă, procent.

aslam s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. PROCENT.

aslám (-muri), s. n. – Cămătărie. Tăt. aslam (Șeineanu, I, XVIII; DAR); cf. rus. oslam. Înv. (sec. XVIII).