ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană care practică asceza; pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.

ascet, ~ă smf [At: DOSOFTEI, V. S. 43 / V: ~chit, (înv) ~chet / Pl: ~eți / E: fr ascete] 1 (Liv) Pustnic. 2 (Pan) Persoană care duce o viață austeră și retrasă. corectată

ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.

ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană stăpînită de misticism, care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic, sihastru, schimnic, anahoret; fig. om care își impune o viață austeră și retrasă.

ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Pustnic, sihastru; fig. persoană care își impune o viață aspră și retrasă. – Fr. ascète (< gr.).

ASCÉT s.m. și f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care își impune o viață austeră și retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat].

ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă. (< fr. ascète)

ASCÉT ~ți m. rel. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; sihastru; schimnic; pustnic. 2) fig. Persoană care duce o viață austeră și retrasă. /<fr. ascete

ascet m. care duce o viață plină de căință și de pietate.

*ascét m. (vgr. asketés, exercitat: fr. ascète). Sihastru, pustnic. Fig. Om retras și cumpătat. – La Dos. aschitàc, (d. ngr. askitikós, ascetic, saŭ d. ngr. askítis cu sufixu -ac. V. schit).

aschet, ~ă smf vz ascet

aschit, ~ă smf vz ascet

ascét s. m., pl. ascéți

ascét s. m., pl. ascéți

ASCÉT s. v. pustnic.

ASCET s. anahoret, eremit, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

ascét (ascéți), s. m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv.) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s. n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s. m. (înv., ascet).