ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător.

arătător, ~oare [At: CORESI, ap. HEM 1563 / V: (reg; înv) -iu / E: arăta + -ăitor] 1 a (Înv) Care arată (1). 2 a (Înv; pex) Care te face să înțelegi ceva. 3 a (Grm; înv; îs) Modul -iu Modul indicativ. 4 a (Grm; înv; îs) Pronumele -iu Pronume demonstrativ. 5-6 sn, a (Pop; spc; îs) Deget ~ Al doilea deget de la mână Si: index. 7 smf (Înv) Persoană care te face să vezi, să înțelegi un lucru. 8 sn (Pop; la instrumente de măsurat) Ac indicator. 9 sn Baghetă cu care se arată ceva.

ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arată + suf. -ător.

ARĂTĂTÓR¹, arătătoare, s. n. Lamă subțire și îngustă (de la aparatele și instrumentele de măsură) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator, ac, limbă. Arătătorul cîntarului indică 200 gr.

ARĂTĂTÓR², -OÁRE, arătători, -oare, adj. (În expr.) Deget arătător (și substantivat, n.) = degetul al doilea de la mînă, așezat între cel mare și cel mijlociu. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile. SADOVEANU, N. F. 82. Ne-am împuns fiecare vîrful degetului arătător. SADOVEANU, N. F. 36. O mînă i se sprijină ușor de un album întredeschis cu arătătorul. BASSARABESCU, V. 40.

ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Lamă îngustă (de la instrumentele de măsurat) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Din arăta + suf. -(ă)tor.

ARĂTĂTÓR ~oáre n. 1) Indicator de la instrumentele de măsurat care arată direcția, greutatea, tensiunea sau timpul. 2) Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). /a arăta + suf. ~tor

arătătór, -oáre adj. Care arată: degetu arătător. S. n. Indicator: arătătoru căilor ferate.

arătătór s. n., pl. arătătoáre

arătătór s. n., pl. arătătoáre

ARĂTĂTÓR adj., s. v. indicativ.

ARĂTĂTÓR s. 1. v. indicator. 2. v. limbă. 3. (art.) (rar) index. (~ul sau degetul arătător.)

arătător adj., s. v. INDICATIV.

ARĂTĂTOR s. 1. indicator. (~ la un manometru.) 2. limbă, (Transilv.) manoș, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) țagăr. (~ la ceas.) 3. (art.) (rar) index. (~ sau degetul arătător.)