arestare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestát¹ (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de ~ Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta. ◊ Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta.

ARESTÁRE s.f. Acțiunea de a aresta. [< aresta].

arestare f. fapta de a aresta și starea persoanei arestate.

*arestáre f. Acțiunea de a aresta.

arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri

arestáre s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

ARESTÁRE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ a unui suspect.) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

ARESTARE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (După ~ lui...) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

Arestare ≠ eliberare