arșic sn [At: (a. 1742) GHICA, ap. HEM / V: -ă sf, (reg) așic / E: tc aşik] 1 (La vite) Os al articulației de deasupra copitelor. 2 Os al genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii. 3 (Lpl; șîs De-a – ele, rar în – e sau cu – e) Joc de copii în care se aruncă arșicele (2) (înspre un cerc trasat pe pământ) astfel încât acesta să cadă într-o anumită poziție Si: cioacă, țigănească, perghel, cățea, țuțuiu, de-a scoasa, de-a armașul, în trei armene, (Trs; Mun) capre, (Mol) gioale.

ARȘÍC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului, deasupra copitelor, la vite; os al articulației genunchiului la picioarele dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit (după ce a fost curățat și uneori vopsit) la un. joc de copii (v. gioală, capră). Lăsat-au țincii jocul de arșice Și-aleargă după cuie și mistrii. DRAGOMIR, în POEZ. N. 198. Să mai știți iarăși că basmele ce am să vă povestesc sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. Copiii mai pot juca încă la arșice. Le va veni însă și lor vremea să le asculte. ISPIRESCU, U. 2. Teodoros era meșter de frunte In toate jocurile de copii. Reputația lui de giolar era mare de la Antim pînă în Lucaci, averea noastră în arșice se suia într-o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var și îngropate în pămînt în donițe. GHICA, S. 300. Băieții azvîrleau cu mingea și cu arșicele, iar fetițele cele mici se jucau de-a ascunsele. FILIMON, la HEM. – Variantă: arșícă (G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 332) s. f.

ARȘÍC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului deasupra copitelor la vite; os al articulației genunchiului, la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii; p. ext. (la pl.) numele jocului de copii la care se folosesc aceste oase. [Var.: arșícă s. f.] – Tc. așık.

ARȘÍC ~ce n. 1) (la vite) Os al articulației piciorului care se află deasupra copitelor. 2) Os al articulației genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor sau caprelor. 3) la pl. Joc de copii la care se folosesc aceste oase. /<turc. așik

arșic m. și n. (pl. arșici și arșice) 1. osul piciorului numit astragal; 2. oscior dela încheietura piciorului mieilor din care copiii își fac un fel de joc. [Turc. AȘYK, oscior].

arșíc m. și n., pl. e (turc. ašyk). Osișor de la picĭoarele de din apoĭ ale meilor și cu care se joacă copiiĭ. – E masc. în Mold. și n. în Munt. Are patru fețe: domn (în formă de S), armaș (opus domnuluĭ), pîne saŭ om bun (partea unflată) și hoț saŭ om răŭ (scobitura). V. zar.

arșícă sf vz arșic

arșíc s. n., pl. arșíce

arșíc s. n., pl. arșíce

ARȘÍC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~e.)

ARȘIC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~.)

arșíc (arșíce), s. n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se folosește arșice. – Var. (rar) așic. Mr. așic. Tc. așik (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arșicar, s. m. (jucător de arșice).

a face arșice expr. a face fărâme / țăndări; a distruge.

arșice s. n. pl. țăndări