APOLOGETÍCĂ S. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau de justificare neîntemeiată a unei idei, a unei doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine.

APOLOGÉTICĂ s. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau justificare neîntemeiată a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine. – Fr. apologétique.

APOLOGÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teologiei care are ca scop justificarea religiei creștine și care se ocupă cu respingerea atacurilor îndreptate împotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apără, se justifică sau se înfrumusețează în mod neîntemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologétique, it. apologetica].

APOLOGÉTICĂ f. Ramură a teologiei, care are ca obiect apărarea religiei creștine. [G.-D. apologeticii] /<fr. apologétique, lat. apologeticus

apologetică f. partea teologiei care combate atacurile în contra religiunii creștine.

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique.

apologetic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr apologetique, lat apologeticus] 1-2 a Care constituie o apologie a ceva (sau a cuiva). 3 a De laudă. 4 sf Ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului împotriva atacurilor ce i se aduc acesteia. 5-8 sf (Fig) Glorificare (servilă și interesată) a cuiva (sau a ceva).

APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.

APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)

apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii

apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii

apologétic, -ă, apologetici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de o apologie. 2. S. f. Apărare sau justificare a unei idei, doctrine, orânduiri sociale etc. 3. S. f. Ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale sau argumente logice; a fost inițiată în sec. 2-3 de către Iustin martirul și filozoful Origen, Tertulian ș.a. – Din fr. apologétique (< gr. apologhitikos).