AMULETĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette.

amulétă sf [At: ALECSANDRI, ap. DDRF / V: (Trs; Buc) -et sn / Pl: ~te / E: fr amulette] Obiect (purtat de om) căruia i se atribuie o putere magică de a feri de rele, de a apăra de boli.

AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette.

AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia oamenii superstițioși îi atribuie puterea magică de a-i feri de rele cînd îl poartă cu dînșii. V. talisman, fetiș. Mi-a așezat ceasornicul cu lănțișorul pe după gît ca pe-o amuletă. SADOVEANU, N. F. 60.

AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia oamenii superstițioși îi atribuie puterea magică de a le aduce noroc. V. talisman, fetiș. – Fr. amulette (lat. lit. amuletum).

AMULÉTĂ s.f. Obiect (mic) căruia i se atribuie în mod superstițios o putere magică. V. talisman, fetiș. [< fr. amulette, cf. lat. amuletum].

AMULÉTĂ s. f. obiect mic căruia i se atribuie, magic, o putere de protecție, vindecare etc.; talisman, fetiș. (< fr. amulette, lat. amuletum)

AMULÉTĂ ~e f. Obiect mic căruia i se atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. /<fr. amulette, lat. amuletum

amulet n. obiect purtat ca prezervativ de boale (și amuletă): la gât o amuletă pentru diochiu AL.

amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte

amulétă s. f., pl. amuléte

amuletă, -te.

AMULÉTĂ s. fetiș, talisman, (franțuzism) porte-bonheur, (înv.) advar, baier.

AMULETĂ s. talisman, (înv.) advar, baier.