ALTĂDÁTĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

altădată av [At: PRAV. MOLD. 210 / E: altă + dată] 1-2 Într-un moment nedeterminat (din trecut sau) din viitor Si: altcândva, alteori, cândva, odată, altăoară.

ALTĂDÁTĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

ÁLTĂDATĂ adv. (În opoziție cu acum sau cu alte adverbe care arată timpul prezent) 1. În trecut, odinioară. Florile dalbe ca altădată Acopăr cu un strat de nea pămîntul. BENIUC, V. 38. Dacă prinzi tu azi știucă, urmă lelea Ileana, apoi eu mă fac iar tînără cum am fost altădată. SADOVEANU, N. F. 102. ◊ Loc. adj. De altădată = din alte vremuri. Primăverile de altădată Nu au lăsat urme în voi. BENIUC, V. 24. Țîțaca Leona uita prea des că... nu mai eram «țîncul» de altădată. SADOVEANU, N. F. 7. În canalul curat săpat apa nu mai are murmurul de altădată, nici adierile-i singuratice. RUSSO, O. 109. 2. În viitor, de aci înainte, a doua oară. Făgădui că altădată nu va mai face așa. ISPIRESCU, L. 310. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească. CREANGĂ, P. 253.

ALTĂDÁTĂ adv. 1. În trecut; odinioară. Primăverile de altădată nu au lăsat urme în voi (BENIUC). 2. În viitor, de aici înainte; a doua oară. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească (CREANGĂ). – Din altă + dată.

ÁLTĂDATĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vremuri; cândva; odinioară. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oară. /altă + dată

áltădată adv. V. alt.

altădátă (odinioară) adv.

áltădată (odinioară, cândva) adv.

altădată («odinioară»)

altădată.

ALTĂDÁTĂ adv. v. odinioară.

ALTĂDATĂ adv. altcîndva, cîndva, odată, odinioară, (înv. și reg.) oarecînd. (~ nu exista acest obicei.)

MAIS OÙ SONT LES NEIGES D’ANTAN? (fr.) dar unde-s zăpezile de altădată? – Villon, „Balade des dames du temps jadis”. Vers celebru. Evocarea nostalgică a unor vremuri de demult și pentru totdeauna apuse.