ALÓCURI adv. (Adesea precedat de prep. „pe”) În unele locuri, pe ici pe colo. [Var.: alocurea adv.] – A² + locuri.

alócuri av vz alocurea

ALÓCURI adv. (Adesea precedat de prep. „pe”) În unele locuri, pe ici pe colo. [Var.: alócurea adv.] – A² + locuri.

ALÓCURI adv. (Și în forma alocurea; de obicei precedat de prep. «pe») În unele locuri, pe ici pe colo. Cîmpia era nesfîrșită de jur împrejur. Pe alocuri se ridica sau cobora în văi puțin adînci. DUMITRIU, N. 14. P-alocurea viile se mlădiau, încărcate de ciorchini, pe aracii plecați de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. Șesul Seretului este alocurea năsipos și alocurea argilos. I. IONESCU, O. 302. – Variantă: alócurea adv.

ALÓCURI adv. (Adesea precedat de prep. „pe”) În unele locuri, pe ici pe colo. [Var.: alócurea adv.] – Din a² + locuri.

ALÓCURI adv.: Pe ~ în unele locuri; pe ici, pe colo. [Var. alocurea] /a + locuri

alócurĭ (vest) și alócurea (est) adv. (din alt-locurĭ, alte locurĭ). Aĭurea. Pin unele locurĭ; pe icĭ, pe colo. (Tot-de-a-una precedat de pe). – La Agrb. Înt. 9, altlocurĭ, „une-orĭ”.

alócurea [At: (a. 1661) ap. GCR I, 178/ V: -ri, (înv) alocure / E: a(l) + locuri (înv locure)] 1 av (Dob în legătură cu pp pe, înv, pre) În unele locuri. 2 sf (Înv; îlav) Prespre toată alocure Pretutindeni.

alocurea adv. pe alocurea, pe unele locuri, ici și colea. [Formațiune analogă cu alăturea].

!alocuri (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alocuri loc. adv.

alócuri (pe ~) loc. adv.

alócuri/alócurea adv.