ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

alienare sf [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: ~nări / E: aliena] 1 (Jur) Trecere asupra altuia a dreptului de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2 Înstrăinare de sine însuși. 3 (Med; îs) ~ mintală Nebunie.

ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun (prin vînzare, cesiune- etc.). – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. [Pr.: -li-e-]

ALIENÁRE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena)

*alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri

alienáre s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. alienării; pl. alienări

ALIENÁRE s. 1. v. înstrăinare. 2. v. nebunie.

ALIENARE s. 1. (JUR.) înstrăinare. (~ unui bun.) 2. (MED.) alienație, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală.