ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria.

alegorie sf [At: MINEIUL (1776), 5 pr. / V: (înv) alig~ / Pl: ~ii / E: fr allégorie, lat allegoria] 1 Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2 Operă literară sau plastică folosind alegoria (1) (fabulă, parabolă etc.). 3 (Muz) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.) – Din fr. allégorie, lat. allegoria.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. Procedeu artistic constînd în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. Cimpoieșul își dezvălește... toate florile ritoricei, împodobindu-și vorba... cu alegorii și cu metafore. DACIA LIT. I 36.

ALEGORÍE, alegorii, s. f. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. – Fr. allégorie (lat. lit. allegoria).

ALEGORÍE s.f. 1. Procedeu artistic care constă în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete, constituind o imagine unitară. ♦ Pictură, sculptură etc. care reprezintă o idee abstractă. 2. (Muz.) Compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. [Pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. allégorie, it., lat., gr. allegoria].

ALEGORÍE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu. 3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

ALEGORÍE ~i f. 1) Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Operă artistică în care se folosește acest procedeu. 3) Figură de stil constituită dintr-un șir de metafore, comparații și personificări. 4) Compoziție muzicală care face impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allégorie, lat. allegoria

alegorie f. 1. figură de stil: metaforă continuă; 2. ficțiune poetică în care se personifică ființe morale sau abstracte: Mitologia e un izvor de alegorii.

*alegoríe f. (vgr. allegoría, d. állos, altu, și agoreuo, vorbesc. V. parigorie. Ret. Ficțiune care prezentă spirituluĭ un obĭect care să-țĭ aducă aminte de ceva: ascunzînd Adevăru în fundu uneĭ fîntînĭ, poețiĭ aŭ făcut o alegorie (V. retorică). Pictură saŭ sculptură care prezentă o ideĭe abstractă: tablou Calomniiĭ de Apele era o măreață alegorie, un schelet armat c’o coasă e alegoria morțiĭ.

alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile

alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile

alegorie

alegorie, -riei gen. a.

alegorie (lat. allegoria „vorbire figurată”), figură de stil care constă în folosirea unei metafore – sau a unui simbol – în expunerea narativă sau plastică a unei idei abstracte (A): „A statelor greoaie care trebuie împinse Și trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (Eminescu) În poezie, a. este o metaforă narativă sau, cum i se mai spune, o metaforă „continuă” sau „prelungită”. Mai rar poate fi și un simbol narativ. Sin. inversio.

ALEGORIE Figură* de gândire constând dintr-o suită de simboluri* coerente semantic, prin intermediul cărora se concretizează, sub forma unor tropi*, o serie de noțiuni abstracte. Unii autori sunt de părere că și lanțul metaforic (vezi METAFORĂ) poate fi considerat alegorie atunci când se înscrie într-o sferă semantică unitară (P. Fontanier, Grupul μ, Dragomirescu): Dintre sute de catarge / Care lasă malurile, / Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile? (Eminescu) – alegoria „perisabilității existenței umane”. Se stabilește uneori o legătură între alegorie și personificare*, cu care aceasta coexistă în text; alegoria „morții-nuntă” din balada Miorița este o ilustrare a acestei interferențe figurative: Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă / A lumii mireasă (...) / Preoți munții mari / Păsări lăutari / Păsărele mii / Și stele făclii, (pop) • Între simboluri / metafore și elementele descriptive ori narative pe care acestea le transpun figurativ există o corespondență, stabilită pe baza unui cod pe care receptorul enunțului trebuie să-l înțeleagă; transparența alegoriei depinde de descifrarea mai mult sau mai puțin facilă a acestui cod. Poezia hermetică oferă exemple de alegorie obscură (sau enigmă); poemul lui Ion Barbu Joc secund, de ex., este analizabil ca alegorie a actului poetic, parțial decodificată în text: Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste / Intrată prin oglindă în mântuit azur / Tăind pe înecarea cirezilor agreste / În jocurile apei un joc secund, mai pur. / /. Nadir latent! Poetul ridică însumarea / De harfe răsfirate ce-n zbor invers le pierzi. / Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea / Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. (Vezi și SIMBOL obscur). • Alegoria poate fi pusă în relație cu unele forme sau specii literare: descrierea, eventual sub forma seriei de metafore personificatoare: Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă / Prin care trece, albă, regina nopții moartă. / O, dormi, o dormi în pace printre făclii o mie / Și în mormânt albastru și-n pânze argintie. / în mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc / Tu, adorat și dulce al nopților monarc. (Eminescu) – alegorie a „ritualului de înmormântare” (regina nopții – al nopților monarc, făclii, pânze argintie, mormânt – mausoleu), suprapusă peste descrierea explicită a peisajului nocturn („lună”, „stele”, „nori”, „cer”); fabula: Dreptatea leului – alegoria „monarhiei”; romanul alegoric: Istoria ieroglifică de D. Cantemir poate fi considerat formă compozițională narativă bazată pe alegorie. • Alegoria cunoaște și în artele plastice o variantă, bazată pe aceeași corespondență între un concept abstract și reprezentarea lui prin imagini (aici figurative plastice): vezi, de ex., pictura lui N. Rosenthal România rupându-și lanțurile pe Câmpia Libertății – figurare alegorică a „Patriei”. M.M.

ALEGORIE (fr. allégorie < lat. gr. allegoria, a vorbi altfel) Figură de stil alcătuită dintr-o înșiruire de metafore (v.) sensul literal substituindu-se altuia, ascuns. Frecvent folosită în fabulă, dar și în alte opere literare versificate (poeme, epopei etc.). În Miorița, de exemplu, ideea morții baciului moldovean este alegoric exprimată de poetul anonim printr-un șir de metafore, ce alcătuiesc o alegorie: ...Să le spui curat Că m-am însurat C-o mîndră crăiasă, A lumii mireasă, Că la nunta mea A căzut o stea, Soarele și luna Mi-au ținut cununa, Brazi și păltinași I-am avut nuntași, Preoți, munții mari, Păsări lăutari, Păsărele mii... Și stele făclii... Din acest exemplu se vede ca alegoria este o construcție de stil care prelungește sau modifică metafora. În poezie, ea apare deci ca o metaforă continuă sau prelungită. Dimitrie Cantemir, în a sa Istorie ieroglifică, prin folosirea alegoriei în ilustrarea rivalităților dintre Cantemirești și Cantacuzini, realizează primul roman alegoric din literatura română. De asemenea, Noapte de decembrie de Al. Macedonski și Luceafărul de M. Eminescu sînt alegorii. Forma alegorică a făcut posibilă exprimarea ocolită a unor idei îndrăznețe sau contrazicerea unor concepții (Chivără roșie, Mărul de lîngă drum de M. Beniuc). Ex. Sînt măr de lîngă drum și fără gard La mine-n ramuri poame roșii ard. Drumețule, să iei fără sfială, Că n-ai să dai la nimeni socoteală. Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulțam, Adu-l țărînii ce sub mine-o am. E țara ce pe sînul ei ne ține, Hrănindu-ne, pe tine și pe mine. (Mărul de lîngă drum) În poeme și fabule, alegoriile sînt închise, adică dintre cei doi termeni, cel propriu și cel figurat, recunoaștem ușor pe cel abstract, sub învelișul concret al celui de al doilea, pe cînd în ghicitori ele sînt deschise, deoarece termenul exprimat al comparației acoperă parțial pe cel neexprimat, care urmează să fie dedus. Alegoria e folosită și în domeniul artelor plastice (sculptura, pictura), așa-zisa alegorie plastică (reprezentarea justiției printr-o femeie legată la ochi și ținînd în mînă o balanță).