ADÍK adv. 1. SHi anume cu alte cuvinte va sa zica; adicalea adicatelea. 2. La urma urmei in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; k sa spun adevarul; b) in momentul hotarator la nevoie. [Var.: (reg.) adeca dica adv.] Et. nec.

adik [At: COD. VOR.² 45712 / V: (irg) adeak ~iak^[1] (reg) dik / A: adica / E: nct] 1 i (Inv) Iata. 2 i (Inv) Cand colo. 3 av (SHi) anume cu alte cuvinte Si: (reg) adicate (pop) adicale adicalea adicatelea (irg) adicatea. 4 sf (Ilav) La (o) ~ (reg) la dica in momentul decisiv. 5 sf (Ial) La drept vorbind.

ADÍK adv. 1. SHi anume cu alte cuvinte va sa zica; adicalea adicatelea. 2. La urma urmei in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; k sa spun adevarul; b) in momentul hotarator la nevoie. [Acc. shi: ádica. Var.: (reg.) adék dík adv.] Et. nec.

ADÍK adv. 1. (Introduce o explicare a propozitziei precedente sau a unui membru al ei) SHi anume cu alte cuvinte va sa zica. Intocmai k oamenii k vitele k locashurile shi pomii [gizele] purtau pecetea locului adica a pacurii. C. PETRESCU A. 315. ◊ (In legatura cu «ce» «de ce» «cum») De ce adica sa venim? a Hotarirea fu gata cam ce adica sa faca cu fata imparatului. ISPIRESCU L. 353. ◊ (Interogativ k replica izolata) Eu sint de alta parere. Adica? 2. (Introduce o rectificare o revenire in urma unei scurte deliberari) La urma urmei in definitiv; mai bine zis ba dar. Avui parte dun mishel Pica tzundra de pe el; El mio da sa io cirpesc Eu o iau shi o izbesc.... Adica ma socotesc. Tot sa io mai petecesc K cu el am sa traiesc! JARNÍKBIRSEANU D. 277. ◊ (Substantivat in loc. adv.) La o adica (sau regional la dica) = a) la drept vorbind; k sa spun adevarul. Jupin Dumitrache: Eu am ambitz domnule cind e vorba la o adica de onoarea mea de familist. CARAGIALE O. I 44; b) in momentul hotaritor la nevoie. Natzio buna zise Trasnea cind la dica nui nimica. CREANGA A. 114. Sa nu cumva sa ma lashi la dica. Eu am venit cu dta precum mai rugat. ALECSANDRI T. I 90. 3. (Popular) Cind colo... (in forma adeca) Peste vrun ceas... merse el sa aduca copilul fript... Adeca minunea minunilor! Copilul se juca cu doua mere de aur. RETEGANUL P. V 57. Accentuat shi: ádica. Variante: adék (NEGRUZZI S. I 36) (regional) dík adv.

ADÍK adv. 1. SHi anume cu alte cuvinte va sa zica. 2. La urma urmei in definitiv; mai bine zis dar. ◊ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; k sa spun adevarul; b) in momentul hotarator la nevoie. [Acc. shi: ádica. Var.: (reg.) adék dík adv.] Lat. adde... quod.

ADÍK adv. 1) Cu alte cuvinte; shi anume. 2) Inseamna k; prin urmare; ashadar; deci. ◊ La o ~ a) la nevoie; b) la drept vorbind. [Acc. shi ádica] /Orig. nec.

adica adv. V. adeca.

adík conj. (lat. ad id quod. V. k. Cp. shi cu dica). Vrea sa zica cu alte cuvinte: regele animalelor adica „leu”. SHi anume: a platit shi restu adica un franc. Oare: Adica crezi k ma tem? Adica ce te crezi tu? Maĭ rar shi lit. ádica (vechi ádeca) mai ales in locutziunea la adica la urma urmeĭ judecind bine in momentu deciziv (la dica) la adica nus nicĭ eŭ asha de slab; sa n’o patzim tocmaĭ la adica! De acest cuv. (k shi de anume) abuzeaza Romaniĭ germanizatzĭ traducind pe germ. nämlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altziĭ k sa evite o pretinsa cacofonie zic k adica care adica ild. adica k adica care cum zice poporu care nu shtie de asemenea fleacurĭ. Tot asha nu e maĭ corect sa zicĭ cum adica ild. adica cum.

adék^[1] av vz adica

dík¹ av vz adica

adeca (adica) adv. 1. termen explicativ (va sa zica): mintea adeca puterea de a cugeta; 2. specificativ (shi anume): poame adeca mere pere prune; la adeca la urma urmelor. [Lat. ADDE QUOD adaoga k].

dica f. moment deciziv: sa nu gresheasca tocmai acum la dica CR. [Origina necunoscuta].

ádeca V. adica.

dík f. (cp. cu ngr. diki vgr. dike judecata precum shi cu adica). Mold. La dica la momentu deciziv: a greshi tocmaĭ la dica; „cind la dica nuĭ nimica!”.

+adik (la o ~) loc. adv.

adík adv.

adík/ádica adv.

adik

adica.

ADÍK adv. anume (livr.) recte (inv.) sireaci. (Amurgul vietzii ~ batranetzea.)

ADIK adv. anume (livr.) recte (inv.) sireaci. (Amurgul vietzii ~ batrinetzea.)

ádík adv. 1. Cu alte cuvinte va sa zica. 2. (Inv.) Iata uite. Var. (inv.) adeca adicate(lea). < Lat. „adaequē” „deopotriva la fel” (cf. Du Cange shi Corpus gloss. lat. V 21). Este curios k sau cautat solutzii atit de indepartate shi atit de absurde shi k DAR se multzumeshte sal considere cuvint de origine necunoscuta. Sau propus gr. δίϰη „dreptate” (Hasdeu; Jarnik ZRPh.XXVII 502); adde quod (Ebeling ZRPh. XXIV 525; Candrea Éléments 64; Candrea). *addῑk imper. de la *addῑcāre (Subak Archegrafo triestino XXX 420; cf. REW 142); id est quod sau idem quod sau ad id quod (Philippide Principii 7); vide eccum (Cretzu 304); ad id quod (Scriban); adest eccum (Procopovici Adeca in Omagiu lui I. Nistor Cernautzi 1937 shi Dacor. X 79) shi chiar tc. arab. dakika „clipa” (Lokotsch 469). Accentuarea ádica singura mentzionata de DAR este mai putzin frecventa decit adík. Accentele àdicatele(a) ne sint necunoscute shi par putzin fireshti (cf. DAR); pentru explicarea lui tele la acest ultim cuvint cf. Procopovici Dacor. X 729. Din rom. provine tzig. adaki „numai”.