acreditare sf [At: HASDEU I. C. I 138 / Pl: ~tari / E: acredita] 1 (Inv) Atestare. 2 Numire a unui reprezentant diplomatic permanent intro tzara straina Si: acreditat¹. 3 (Is) Scrisori de ~ Documente oficiale care atesta calitatea unui diplomat de ashi reprezenta statul in raporturile sale cu un alt stat.

ACREDITÁRE acreditari s. f. Actziunea de a acredita. 1. Imputernicire a unei persoane k reprezentant plenipotentziar pe linga guvernul unui stat strain. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirma calitatea unui reprezentant plenipotentziar shi care acesta le remite guvernului pe linga care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunari Natzionale a Republicii Populare Romine] primeshte scrisorile de acreditare shi de rechemare ale reprezentantzilor diplomatici ai statelor straine acreditatzi pe linga Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt k fiind demn de crezare.

ACREDITÁRE acreditari s. f. Actziunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirma calitatea unui reprezentant plenipotentziar.

ACREDITÁRE s.f. Actziunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirma calitatea unui reprezentant plenipotentziar. [< acredita].

ACREDITÁRE s. f. actziunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirma calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

ACREDITÁRE ~ari f. v. A ACREDITA. ◊ Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirma imputernicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat in relatziile cu alt stat. /v. a acredita

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare prin care se anuntza k aducatorul ei merita incredere.

*acreditáre f. Actziunea de a acredita. Scrisoare de acreditare pin care se anuntza k cel ce o prezenta merita incredere.

acreditáre (acre) s. f. g.d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditáre s. f. (sil. cre) → creditare