abscisă sf [At: MAIORESCU, L. 173 / Pl: ~se / E: fr abscise, lat abscissa (linea)] (Mat) 1 Coordonată carteziană orizontală care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. 2 Distanță pe o axă orientată de la origine la un punct fix.

ABSCÍSĂ, abscise, s. f. (Mat.) Segment orizontal de linie, de la punctul întretăierii axelor coordonate pînă la punctul căutat al ordonatei.

ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. – Fr. abscisse (lat. lit. abscissa [linea]).

ABSCÍSĂ s.f. (Mat.) Număr prin care se determină poziția unui punct pe o dreaptă orizontală care face parte dintr-un sistem de coordonate; coordonata respectivă. [Pron. -sci-să, pl. -se. / < fr. abscisse, cf. lat. abscissa – parte tăiată, porțiune].

abscísă s. f. 1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia. 2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct. (< fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

abscísă, abscise, s.f. Una dintre coordonatele carteziene, care alături de ordonată, servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu.

ABSCÍSĂ ~e f. Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziției unui punct pe un plan sau în spațiu, cealaltă numindu-se ordonată. [Sil. ab-sci-] /<fr. abscisse, lat. abscissa

*abscísă f., pl. e (lat. abscíssus, despărțit. V. scisiune). Geom. Una din cele doŭă coordinate rectiliniĭ (cea orizontală) care servește la determinarea unuĭ punct al unei curbe plane. – Fals -iză.

abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse

abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse

abscisă (pr. sci)