APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APÚS¹, apusuri, s. n. (În opoziție cu răsărit) 1. Faptul de a apune; trecerea unui astru sub orizont; apunere. Apus de soare. ◊ Ziua de 1 Mai fusese frumoasă pînă la apusul soarelui, dar de aci înainte cerul se întunecă. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Fig. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam, Cînd la apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. ♦ Priveliște oferită de soare cînd apune. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre. SAHIA, N. 40. Puternic suflă vîntul tomnatec! Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Curînd scăpată și soarele după cele mai de pe urmă trepte ale apusului. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Loc pe orizont unde apune soarele (unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului); p. ext. regiune unde apune soarele; vest. Flacără roșie... rumenește zarea-nfiorată Din răsărit pînă-n apus. BENIUC, V. 84. Steteam la colibă, pe prunduri, Privind peste mare-n apus, Năvalnice neguri de seară Veniră, urcîndu-se-n sus. IOSIF, T. 137. Din apus Se răsfira fierbînd un nor De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. ◊ Expr. (Rar) A vorbi una de la răsărit și alta de la apus = a vorbi incoerent, fără șir. (Rar) A sta cu un picior la răsărit și cu altul la apus = a fi nestatornic, a nu avea domiciliu stabil. 3. Timpul zilei cînd apune soarele; asfințit, scăpătat. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 4. Occident. Patru veacuri de contact cu Apusul... n-a dat masei populației africane nimic bun. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/3. 5. Fig. Declin, decădere, prăbușire. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201.

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.

*Apús (regiune) s. propriu n.

apus.