țiclean sm [At: KLEIN, D. 443 / V: țigl~, ~lan, țiglan, țighil~, tichil~, țicil~, țicăl~, țâgâl~, țâgăl~, țigârl~, țiligheu, tigl~, tighil~ / Pl: ~eni / E: ns cf țic¹, țiclă², țiclău²] 1 (Reg) Pasăre insectivoră, cățărătoare, sedentară, din ordinul paseriformelor, puțin mai mare decât o vrabie, cu ciocul conic, drept și cu penajul cenușiu pe spate și alburiu pe pântece Si: (reg) bocănitoare, cățărătoare, ciocănitoare-mică, ciocârleț, oiță, scorțar; țiclău², țiclete (1), țicloi (1), țânc¹, țânțăruș¹ (2), țâțiduș, țoi¹ (2) (Sitta europaea). 2 (Orn; Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Orn; Trs) Sticlete (Carduelis carduelis). 4 (Orn; reg) Ciocănitoare (Dryobates maior). 5 (Iht; Olt) Obleț (Alburnus alburnus).

ȚICLEÁN ~éni m. v. ȚICLETE. /Orig. nec.

țâgălean sm vz țiclean

țâgâlean sm vz țiclean

țicălean sm vz țiclean

țichilean sm vz țiclean

țicilean sm vz țiclean

țiclan sm vz țiclean

țigârlean sm vz țiclean

țighilean, ~ă sm vz țiclean

țiglan sm vz țiclean

țiglean sm vz țiclean

țiligheu sm vz țiclean

țicleán (ți-clean) s. m., pl. țicléni

țicleán s. m. (sil. -clean), pl. țicléni

ȚICLEÁN s. (ORNIT.; Sitta europaea) (reg.) scorțar, țiclete, țoi.

ȚICLEAN s. (ORNIT.; Sitta europaea) (reg.) scorțar, țiclete, țoi.

țicleán, țicléni, s.m. (reg.) 1. pasăre insectivoră, sedentară; scorțar, ciocârleț. 2. pițigoi. 3. sticlete. 4. obleț.

țicleán, țicleni, s.m. – (ornit.) Pasăre insectivoră, cu penaj cenușiu pe spate și alb pe pântece; țiclete (Sitta europaea). Cuibărește în pădurile de foioase, preferând arborii bătrâni. În Maramureș este o specie comună (Ardelean, Bereș, 2000: 200). ♦ (onom.) Țicleanu, Țiclete, nume de familie în Maramureș. – Et. nec. (DEX); cf. țic, țiclă, țiclău (MDA).