ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. Diminutiv al lui țărancă; țărancă tânără, fată de țăran. – Țărancă + suf. -uță.

țărăncuță¹ sf [At: I. VĂCĂRESCUL, G. 14/11 / V: (înv) țe~ / Pl: ~țe / E: țărancă¹ + -uță] 1-2 (Șhp) Țărancă¹ (1) (mică). 3 Fată de țăran (7). 4 Țărancă¹ (1) tânără. 5 (Fam) Țărancă¹ (3). 6 (Ent; pop) Specie de libelulă cu aripile albastre strălucitoare, care trăiește în apropierea apelor (Calopteryx virgo).

țărăncuță² sf [At: ANTIPA, F. I. 181 / Pl: ~țe / E: țărancă² + -uță] 1-2 (Șhp) Țărancă² (mică).

ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. Diminutiv al lui țărancă; tărancă tânără, fată de țăran. – Țărancă + suf. -uță.

ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui țărancă; fată de țăran, țărancă tînără. N-am făcut bine să las fetele mele din casă la astă petrecere, căci negreșit, cu toaletele lor... or să umileze ( = umilească) pe bietele țărăncuțe. NEGRUZZI, S. I 104. 2. Specie de libelulă cu aripile albastre strălucitoare care trăiește în apropierea apelor (Calopterix virgo).

ȚĂRĂNCÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la țărancă) Fată de țăran. /țărancă + suf. ~uță

țerăncuță sf vz țărăncuță¹ corectată

țărăncúță s. f., g.-d. art. țărăncúței; pl. țărăncúțe

țărăncúță s. f., g.-d. art. țărăncúței; pl. țărăncúțe

ȚĂRĂNCÚȚĂ s. v. țărancă.

ȚĂRĂNCÚȚĂ s. v. babușcă, ocheană.

ȚĂRĂNCUȚĂ s. țărancă, (arg.) mocancă, mocăncuță. (Bancnota de 500 de lei se numea ~.)

țărăncuță s. v. BABUȘCĂ. OCHEANĂ.