ȘTREÁNG, ștreanguri, s. n. 1. Frânghie (de cânepă); funie scurtă cu care se priponesc vitele. ♦ Spec. Funie cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte; p. restr. lațul acestei frânghii. ◊ Expr. A-și pune ștreangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva ștreangul de gât = a constrânge pe cineva să facă un lucru. 2. Șleau². – Din germ. Strang.

ștreang sn [At: CORESI, ap. CADE / V: (reg) strang, st~, streng, ~ra~, ~reng / Pl: ~uri / E: ger Strang] 1 Frânghie (din cânepă). 2 (Mol; pex) Bandaj pentru răni. 3 (Spc) Funie groasă, cu laț, cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte Si: (reg) șfac (1). 4 (Prc) Laț al ștreangului (3) Si: juvăț, (reg) ștric² (2). 5 (Pfm; d. oameni; îla) (Bun) de ~ Care merită să fie spânzurat. 6-7 (Îlv) A(-și) pune ~ul (de sau în) (Ia gât) A (se) spânzura. 8-9 (Fam; îe) A(-și) pune (singur) ~ul de gât A (se) pune într-o situație penibilă, dificilă, fără ieșire. 10 (Fam; îae) A constrânge pe cineva să facă un lucru. 11 (Pop; îe) A nu avea para de ~ A nu avea nici un ban. 12 (Reg) Laț cu care ciobanii prind oile și mieii. 13 (Arg; fig) Cravată (1). 14 (Pop) Șleau³ (1). 15 (Med; rar) Cordon celular.

ȘTREÁNG, ștreanguri, s. n. 1. Frânghie (din cânepă). ♦ Spec. Funie cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte; p. restr. lațul acestei frânghii. ◊ Expr. A-și pune ștreangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva ștreangul de gât = a constrânge pe cineva să facă un lucru. 2. Șleau². – Din germ. Strang.

ȘTREANG, ștreanguri, s. n. 1. Frînghie (din cînepă); (în special) funie scurtă cu care se priponesc vitele. Importul este cîteodată din grîu... pături de Brașov, cînepă melițată, ștreanguri. I. IONESCU, M. 725. 2. Funie folosită pentru a spînzura pe osîndiți. Privește! lîngă ușă călăul te pîndește Cu ștreangul și cu pala ce-n mînă-i zîngănește. ALECSANDRI, P. III 294. Căzu de trei ori robul din ștreangul infamiei. BOLLIAC, O. 202. ◊ (Sugerînd ideea de osîndă sau de moarte prin spînzurătoare) Foc, celor ce-au ucis și fură! Bogaților, plumb cald în gură! Pumnal, celor mîndriți cu rangul! Și cui își vinde țara, dați-i ștreangul! COȘBUC, P. II 266. Doi soli veniră de la-mpărăție Și aduc lui Țepeș ștreang și mazilie. BOLINTINEANU, la TDRG. Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți. ALECSANDRI, T. II 136. Nu meritați a muri de sabie, ci de ștreanguri. – Spînzurați-i! NEGRUZZI, S. I 174. ♦ Loc unde este (sau urmează să fie) spînzurat cineva. La spînzurătoare!.. duceți-l la ștreang! ALECSANDRI, T. I 419. 3. (La ham) Șleau³. Desfăcînd îndemînatic ștreangurile și opritorile, i-a lăsat să meargă să-și caute singuri locurile și corlățile obișnuite. GALAN, Z. R. 228. În cele din urmă desfac ștreangurile și calul devine liber, însă nu poate să se ridice. SAHIA, U.R.S.S. 63. Of! mări frate, De ai păcate, Cu cai de poștă să te pornești... Ba nu-s proptele Nici căpițele; Ba ștreangu-i putred de ars în foc! ALECSANDRI, T. 397.

ȘTREANG ~uri n. 1) rar Frânghie făcută, de obicei, din cânepă. ◊ Un ~ a) o nimica toată; un fleac; b) nimic. 2) Frânghie cu laț la capăt, care se folosește pentru a spânzura osândiții. ◊ A-și prinde ~ul de gât a se sinucide prin spânzurare. Moarte prin ~ moarte prin spânzurare. Bun de ~ se spune despre un ticălos. 3) Parte a hamului constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; șleau. /<germ. Strang

ștreang n. 1. funie de legat sau tras ceva: roatele legate cu ștreanguri ISP.; 2. funie de spânzurat: bun de ștreang; 3. șleau la cai. [Nemț. STRANG].

ștreang n., pl. urĭ (germ. strang, de unde și ung. istrang). Funie de spînzurat: șĭ-a pus ștreangu’n gît. Șleaŭ de funie: caiĭ aŭ rupt ștreangurile. V. laț.

strang sn vz ștreang

streng sn vz ștreang

ștreang s. n., pl. ștreánguri

ștreang s. n., pl. ștreánguri

ștreang

ȘTREANG s. 1. v. laț. 2. v. spânzurătoare. 3. șleau, trăgătoare, (reg.) ștric. (ștreang la ham.)

ȘTREANG s. v. frânghie, funie.

ȘTREANG s. 1. laț, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.) 2. spînzurătoare, (înv.) pierzări (pl.). (A ajuns la ~.) 3. șleau, trăgătoare, (reg.) ștric. (~ la ham.)

ștreang s. v. FRÎNGHIE. FUNIE.

ștreáng (-guri), s. n. – 1. Funie, coardă. – 2. Funie de spînzurat. – 3. Frînghie pentru înhămat calul la căruță. – 4. (Arg.) Cravată. – Megl. ștrang. Germ. Strang, prin intermediul sl., cf. sb. stranjga, ca și sp. estrenque, it. stringa (Cihac, II, 394). – Der. directă din germ. (Borcea 212) sau prin intermediul mag. istráng (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 196) este mai puțin probabilă, avînd în vedere megl. Der. ștrengar, s. m. (înv., zburdalnic, poznaș; vagabond, haimana), mai înainte cu sensul „bun de pus în furci”, cf. spînzurat (pentru formă, cf. it. stringaio, roman. strengaro „sforar”); ștrengări, vb. (a se ține de pozne, a hoinări); ștrengărie, s. f. (poznă, năzbîtie); ștrengăresc, adj. (de ștrengar); ștrengărește, adv. (ca ștrengarii); ștrengăriță, s. f. (fată zglobie, poznașă).