șterc¹ sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR.II, 463/21/ V: (înv) st~ / Pl: ~uri / E: ml stercus, -oris] (Înv) 1 Gunoi¹ (1). 2 Impuritate.

șterc² sn [At: LB / V: (reg) st~, ~earc / Pl: ~uri / E: ger Stärke] (Trs; Mol) Apret.

șterc³ sn vz șterț¹

șterc n. gunoiu: nu vedea ștercul în ochiul altuia, ci vezi bârna din ochiul tău (proverb evangelic). [Lat. STERCUS].

șterc n., pl. urĭ (lat. stĕrcus, băligar; it. sterco, sp. estiercol, pg. esterco). Vechĭ. Fir de paĭ din gunoĭ; nu vedea ștercul din ochĭul altuĭa, ci vezĭ bîrna din ochĭul tăŭ! (Ev.).

sterc¹ sn vz șterc¹

sterc² sn vz șterc²

ȘTERC s. v. apret, gunoi, impuritate, murdărie, necurățenie, scrobeală.

șterc s. v. APRET. GUNOI. IMPURITATE. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE. SCROBEALĂ.

șterc (-curi), s. n. – Murdărie, rapăn. Lat. stĕrcus (Cihac, I, 263; Pușcariu 1642; Tiktin; REW 8245), cf. it. sterco, sp. (estiércol), port. esterco. Sec. XVI-XVIII, înv. – Der. ștercumă, s. f. (Trans., Bucov., înv., closet).