ȘIRÓI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și din abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

șiroi¹ [At: HELIADE, O. II, 223 / V: (îrg) jirloi, (reg) ~rloi, șor~, șurloi, șur~ sn / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: pvb șiroi³] 1-2 sn Șuvoi¹ (1-2). 3 sn (Reg; îf șuroi) Șipot (1). 4 sn (Trs; pex) Șirlău (3). 5 sn (Adesea prin exagerare; de obicei lpl) Șuviță (4) (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva sau din ceva Si: șipot (3), (rar) șuvoi¹ (8), (reg) șirlău (6). 6-7 a, av (Care este) în formă de șiroi¹ (5). 8 sn (Fam; îe) A curge ~oaie (sau ~) A curge din abundență.

șiroi² sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~oaie / E: șir + -oi] 1-2 (Pop; șdp) Șir (1) (mare).

ȘIRÓI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

ȘIRÓI¹, șiroaie, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Șuviță abundentă de apă care curge sau se prelinge (pe ceva sau de undeva). În locul vîntului care țiuise în horn, picura acum ploaia și din vatră se prelingeau șiroaie lungi de apă, tîrîndu-se pe pămîntul bordeiului. CAMILAR, N. I 213. Umbra eroului... dispărea prin șiroaiele ploaiei. EMINESCU, N. 34. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Moș Petrache gonea șiroiul de lacrimi, clipind des. POPA, V. 157. Își ștergea mereu șiroaiele de nădușeală. I. BOTEZ, ȘC. 103. Un șiroi de sînge i se prelingea pe bot. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ◊ (Poetic) De fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. EMINESCU, O. IV 135. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență, li curgea sîngele șiroi. SADOVEANU, O. I 87. După miezul nopții, a început să plouă și apa se scurge șiroaie prin pînza corturilor. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Pumnii i se umplură de sîngele ce curgea șiroi din nasul lui George. REBREANU, I. 39. 2. Torent, puhoi de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile în pantă (în urma ploilor mari); șuvoi. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri. ALECSANDRI, P. III 298. Bistrița, șiroi de frunte, ce te făcuși Dunăre Și te umflași turbure. id P. P. 255. – Variantă: șirlói (CONACHI, P. 50, I. CR. III 322) s. n.

ȘIRÓI ~oáie n. 1) Șuviță de lichid care curge sau se prelinge de undeva. 2) Curs de apă, format în urma unor precipitații, care curge cu repeziciune. [Sil. și-roi] /Orig. nec.

șiróĭ și șirlóĭ n., pl. oaĭe (imit. înrudit cu jirloĭ, gîrlă ș. a.). Lichid care se scurge în mare cantitate: șiroaĭe de lacrămĭ, de sînge, o ploaĭe ce curgea șiroaĭe. – Și șuroĭ și șurloĭ (Mold.) și șirlăŭ, pl. ăĭe (la Dos. ăurĭ).

giuroi sn vz șiroi

ȘIRLÓI s. n. v. șirói¹.

șirloiu n. V. șiroiu.

șiroiu n. torent: șiroaie de lacrămi, șiroaie de sânge. [Și șirloiu, șuroiu; onomatopee exprimând sgomotul curgerii apelor (cf. șiruì, șuruì)].

șuroiu n. V. șiroiu: fântână puturoasă impută la vale toate ale ei șuroaie GOLESCU.

șirói¹ s. n., pl. șiroáie

șirói s. n., pl. șiroáie

șiroi, pl. șiroaie

șiroiu, -roaie.

ȘIRÓI s. 1. v. puhoi. 2. pârâu, șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sânge.) 3. șuvoi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

ȘIROI s. 1. puhoi, rîu, șuvoi, torent. (~ de apă.) 2. pîrîu, șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...) 3. șuvoi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)